marți, aprilie 30, 2024

ultima oră

PODCAST

spot_imgspot_img

PE ACELAȘI SUBIECT

Țărani năpăstuiți

Când eram elev, învățătoarea și, mai târziu, profesorii ne învățau că avem cea mai fumoasă și bogată țară, cu toate formele de relief, păduri, pământuri mănoase, mare, bogății subterane etc.

Fiecare țară are specificul și frumusețile ei. Nu, nu suntem cea mai bogată țară și e greu să ajungem, dar nici cea mai săracă.

Un lucru e cert: dacă ar exista voință politică, în România nu s-ar muri de foame. Fiecare român ar trăi decent. Țara noastră are un potențial de neimaginat. Da, avem unul dintre cele mai fertile soluri. Cu toate acestea, importăm de la roșii ”cultivate în piatră”, ajutate de chimicale, până la usturoiul chinezesc care, dacă îl lași o zi, două în frigider, devine fosforescent. Atenție, în timp ce țăranul român nu-și găsește un locșor unde să-și expună marfa spre vânzare! Pentru că rafturile supermarketurilor sunt pline de produse importate.

Pe mine mă dor toate aceste chestiuni. Dacă voi ajunge parlamentar, pe lângă proiectul de sănătate pe care deja l-am pregătit, mă voi preocupa de un altul, și anume exploatarea gospodăriei țărănești. Sunt tinere familii cu copii, care locuiesc la țară, cu venituri minime sau deloc. Există atâția șomeri și pensionari cu pensii de toată rușinea. Un guvern serios, preocupat de soarta semenilor, ar crea facilități ca aceste categorii de oameni să-și poată cultiva în grădina proprie sau pe terenuri, proprietate sau închiriate, legume, ca apoi să le fie achiziținate, de la poartă, la un preț normal, nu de bișniță.

Prin subvenții de la stat, ar trebui construite mici făbricuțe de procesare a acestor legume în zonele cu specific legumicol. În alte zone, unde se cresc animale, ar trebui construite făbricuțe de prelucrare a laptelui și micro-abatoare, de exemplu. Sigur ați înțeles ideea, fiecare zonă cu specificul ei. Această afacere se poate face prin asociere si subvenționată. De ce? Ca producătorul să nu mai fie umilit cu prețuri josnice de către achizitori. Nu e posbil să ți se ofere 15 sau 30 de bani pe un kilogram de roșii sau 35 de bani pe un kilogram de mere. Cea mai mare bătaie de joc!

Credeți-mă, dacă se vrea, se poate! Și nu e greu deloc, îți trebuie puțin respect și iubire față de semen!

Calotă Samuel,

candidat PRO România pentru Camera Deputaților

La comanda PRO România Teleorman. CUI MANDATAR 11200008

topul săptămânii