ultima oră

PE ACELAȘI SUBIECT

Un jandarm care însoțea urna mobilă lovește cu pumnul un bărbat și îl lasă inconștient, în ziua alegerilor, la Buzescu

Un incident grav a fost semnalat în comuna Buzescu, județul Teleorman, chiar în ziua alegerilor din 4 mai 2025. Un cetățean susține că a fost agresat fizic și verbal de către un jandarm și un reprezentant al autorităților locale, în timp ce aceștia însoțeau urna mobilă în localitate.

Potrivit relatării fiicei bărbatului, totul s-ar fi petrecut în momentul în care tatăl acesteia a ieșit la poartă, crezând că cineva îl caută. Cei doi se aflau în acel moment la poarta vecinului din față. Unul dintre ei i-ar fi adresat bărbatului cuvinte jignitoare: „Ce e, bă, române? Ce te uiți? Care e problema?” Bărbatul ar fi răspuns calm că nu este nicio problemă, doar a ieșit să vadă dacă cineva a venit la poarta lui.

CITESTE SI: Revoltător: Femeie din Alexandria, umplută de sânge de jandarmi, într-o stație de autobuz

După un schimb verbal tensionat, jandarmul ar fi început să-l împingă de mai multe ori cu cotul, iar ulterior, l-ar fi lovit din senin. Lovitura l-ar fi trântit la pământ, unde bărbatul a rămas inconștient. Cei implicați ar fi părăsit imediat locul faptei.

Conform aceleiași surse, aproximativ 30-40 de minute mai târziu, jandarmul ar fi revenit însoțit de alți doi colegi și ar fi agresat și ceilalți membri ai familiei. Fiica bărbatului susține că a fost lovită în picior, iar mama ei ar fi fost amenințată și urmărită cu intenția de a fi lovită.

 „Vă avertizăm că urmează imagini cu un puternic impact emoțional.”

Ne găsești și pe Facebook, TikTok, Instagram și YouTube.

topul săptămânii