luni, mai 6, 2024

ultima oră

PODCAST

spot_imgspot_img

PE ACELAȘI SUBIECT

12 milioane de lei pentru modernizarea drumurilor de interes local din Rădoiești

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila a semnat, vineri, 49 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, în valoare totală de 761.173.996,56 de lei, transmit reprezentanții instituției.

Potrivit sursei citate, contractele semnate vizează modernizarea unor străzi și drumuri de interes local, înființarea sau extinderea rețelelor de alimentare cu apă și a sistemelor de canalizare, realizarea unor rețele de apă pluvială, precum și construirea sau reabilitarea unor poduri și podețe.

De la nivelul județului Teleorman, a fost semnat contractual de finanțare pentru obictivul de investiții Modernizare drumuri de interes local în comuna Rădoiești, cu o valoare de 12.000.000 lei.

Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Național de Investiții “Anghel Saligny”, se ridică la 1.015, în valoare totală de 11.280.786.335,63 de lei.

topul săptămânii