22.3 C
Alexandria
duminică, iulie 3, 2022

24 de ore cu zeci de intervenții

În ultimele 24 de ore, salvatorii teleormăneni au fost solicitați să intervină pentru protejarea vieții, bunurilor materiale și a mediului înconjurător la 32 de evenimente, după cum urmează:

23 de misiuni ale echipajelor SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;

Trei accidente rutiere cu patru victime, pentru descarcerarea persoanelor, acordarea primului ajutor calificat și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.


Primul accident a avut loc pe DJ 612B, între Dobroteşti și Beuca, unde un auto s-a răsturnat, rezultând două victime, dintre care una încarcerată, al doilea eveniment rutier s-a petrecut pe raza municipiului Roșiorii de Vede, la trecerea peste nivelul de cale ferată spre Turnu Măgurele, în care fost implicat un autoturism, cu o victimă neîncarcerată, iar ultimul accident a avut loc pe DJ 701, între Ciolănești și Tătărăștii de Jos, cu un auto avariat și o singură persoană rănită.

După acordarea primului ajutor, victimele au fost transportate de echipajele medicale la unitățile spitalicești pentru îngrijiri de specialitate;

3 transporturi de persoane confirmate/suspecte COVID 19 către unitățile spitalicești;

✅ 2 misiuni de decontaminare ale autospecialelor de intervenție folosite la transportul persoanelor confirmate cu noul coronavirus;

✅ 4 activități de informare a populației cu privire la măsurile ce trebuie respectate pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19;

✅ o misiune de asigurare a măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la un eveniment sportiv, fără a fi înregistrate probleme deosebite.

În cursul zilei de ieri, pompierii militari teleormăneni, în cooperare cu reprezentanții IPJ, IJJ și DSP, au participat la 18 verificări în municipiile Alexandria, Roșiorii de Vede și Turnu Măgurele, precum și în orașul Videle, aplicând 4 sancțiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV, în cuantum de 2000 de lei. Cea mai gravă neregulă depistată pe timpul verificărilor a fost un eveniment organizat în spațiu închis cu mai mult de 50 de persoane.
Acțiunile de control privind respectarea măsurilor de protecție adecvată împotriva virusului au vizat unitățile de alimentație publică, casele de pariuri, sălile de jocuri și magazinele comerciale unde pot fi întâlnite aglomerări de persoane.

Menționăm faptul că misiunile au un caracter preventiv, scopul urmărit nefiind aplicarea sancțiunilor ci conștientizarea cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de protecție instituite de autorități, însă, acolo unde vor fi constate încălcări grave, se vor adopta măsurile legale de sancţionare.

Reamintim cetățenilor că cea mai importantă armă pe care o avem în combaterea pandemiei cu noul coronavirus este adoptarea unui comportament responsabil la nivel individual prin respectarea următoarelor măsuri de prevenție:

⭕️purtarea măștii în spațiile închise și în mijloacele de transport în comun. Masca trebuie purtată astfel încât atât nasul cât și gura să fie acoperite;

⭕️igienizarea frecventă a mâinilor după contactul cu mediul extern și evitarea ducerii mâinilor la nas, gură și ochi fără spălare/dezinfectare în prealabil;

⭕️evitarea locurilor aglomerate și păstrarea distanței de minim 2 metri față de persoanele din jurul nostru.

Acum, mai mult ca oricând, este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm importanţa măsurilor luate în contextul situației epidemiologice actuale și să respectăm cu strictețe recomandările pentru limitarea riscului de răspândire a infecției cu Covid-19.

MOBIL SERV | Încărcare FREON auto Alexandria,Teleorman

‼️MOBIL SERV SRL strada Libertatii nr 85 Alexandria‼️Alege serviciul complet destinat instalației de aer condiționat auto pentru a beneficia de un diagnostic al instalației de climatizare, curățarea și reîncărcarea freonului, schimbul uleiului și igienizarea completă a instalației.Telefon 0761 504 751

Te-ar putea interesa și:

spot_img

ULTIMA ORĂ

ACTUALITATE

TOP CITITE