marți, martie 19, 2024
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

ultima oră

PODCAST

spot_imgspot_img

PE ACELAȘI SUBIECT

Nou record de infectări cu Coronavirus, în Teleorman.

Până astăzi, 13 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 160.461 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 120.515 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.109 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în Teleorman a fost înregistrat un nou record privind numărul persoanelor infectate cu Coronavirus. Într-o singură zi, 83 de cetățeni au fost confirmați pozitiv, numărul total ajungând la 1.955. Conform documentului, a crescut și numărul teleormănenilor reconfirmați pozitiv, în urma retestări, la nivelul județului înregistrându-se 25 de astfel de cazuri.

La Spitalul “Caritas” din Roșiorii de Vede sunt internați 200 de pacienți, iar 671 de persoane au fost vindecate și externate. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.709.306 teste. Dintre acestea, 26.718 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.933 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.785 la cerere. Pe teritoriul României, 15.306 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.886 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 34.496 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 23 de persoane.

Ca urmare a încălcării prevederilor privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 4.364 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 651.702 lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 4 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

🍀Fizioterapie🍀 💥 Tecar Winback 💥 Drenaj Limfatic 💥 Ultrasunete 💥 Shockwave 💥 Electroterapie / Pentru mai multe detalii : ☎️0790399991

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

topul săptămânii