sâmbătă, noiembrie 30, 2024

ultima oră

PE ACELAȘI SUBIECT

Furt din bani europeni la Primăria Alexandria – angajați și-au mărit salariul cu până la 50%, deși NU AU MUNCIT. Prejudiciu de zeci de mii de euro!

133.000 de lei este suma pe care primăria municipiului Alexandria trebuie să o recupereze de la unii angajaţi, care au beneficiat de anumite favoruri, deşi nu aveau acest drept.

În urma controlului efectuat de Curtea de Conturi Teleorman, inspectorii au descoperit că, în anul 2021, din bugetul local al municipiului Alexandria au fost acordate şi achitate necuvenit drepturi salariale reprezentând majorări ale indemnizaţiilor/salariilor de bază lunare, cu până la 50%, salariaţilor implicaţi în proiectele finanţate din fonduri europene în perioada în care aceştia s-au aflat în concediu de odihnă sau concediu medical, ori în unele cazuri, fără a se ţine seama de numărul de ore prestate în cadrul proiectelor în cauză.

Opinia exprimată de reprezentanţii municipalităţii a fost o opinie contrară, întrucât, spun aceştia, din cauza efectelor denaturărilor semnalate şi prezentate, situaţiile financiare, în ansamblul lor, nu prezintă fidel performanţa financiară a Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Alexandria la 31 decembrie 2021 şi celelalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată în perioada auditată.

Într-un dispreţ total, municipalitatea se laudă că din prejudiciul de 133.000 de lei, a recuperat suma de 1.526 lei!!!

În urma controlului, inspectorii au dispus stabilirea întinderii şi recuperarea prejudiciului produs bugetului Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Alexandria urmare a plăţilor nelegale efectuate în exerciţiul bugetar al anului 2021, reprezentând majorările salariale acordate necuvenit personalului nominalizat în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile.

topul săptămânii