marți, decembrie 17, 2024

ultima oră

PE ACELAȘI SUBIECT

Mănăstirea “Sfântul Alexandru” va fi reabilitată

Întruniți în ședință extraordinară, consilierii județeni au aprobat, joi, proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul de investiții “Vacanță pentru suflet în Teleorman”, în faza de Proiect Tehnic de Execuție.

Potrivit proiectului de act administrativ aprobat de aleșii județeni, implementarea proiectului se realizează în baza asocierii dintre Consiliul Județean Teleorman si Mănăstirea „Sfantul Alexandru” – Catedrala Episcopală, obiectivul general al proiectului fiind promovarea patrimoniului istoric, religios si cultural în Teleorman – factor de creştere economică, respectând principiile dezvoltării durabile şi ale protecției mediului.

În ceea ce privește obiectivul specific al proiectului, conform sursei citate, se are în vedere îmbunătățirea utilizării sustenabile a patrimoniului cultural, natural și istoric în Teleorman, prin: reabilitarea, restaurarea, protecția, conservarea și dotarea Mănăstirii „Sfântul Alexandru”- Catedrală episcopală, din Alexandria; amenajarea peisagistică a curții/asigurare iluminat incintă, alei și luminarea arhitecturală a monumentului istoric; marketingul și promovarea unui circuit de turism ecumenic în Teleorman, care să includă monumentul istoric Mănăstirea „Sfântul Alexandru” – Catedrală episcopală; digitizarea obiectivului de investiții al proiectului.

“Mănăstirea Sf. Alexandru, o bijuterie arhitecturală excepțională, va fi și mai frumoasă în viitor! (…) În ședința extraordinară de astăzi, am aprobat documentația tehnico-economică pentru reabilitarea acestui monument istoric reprezentativ, devenit emblema reședinței județului nostru. Simbol cultural al Alexandriei, acesta este încă un monument de de cultură impunator care va fi reabilitat în Teleorman. Ne dorim să îmbogățim atât patrimoniul cultural național, dar și să sporim prestigiul cultural al județului nostru, punând în valoare unul dintre cele mai iubite locașuri „de suflet” pentru teleormăneni”, a transmis Adrian Gâdea, președintele CJ Teleorman.

topul săptămânii