miercuri, aprilie 24, 2024

ultima oră

PODCAST

spot_imgspot_img

PE ACELAȘI SUBIECT

Animale vs animale!

UPDATE: Potrivit IPJ Teleorman, referitor la apariția în spațiul public a unor imagini video în care este reclamată uciderea unei pisici, Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman precizează:

La data de 09.06.2020, în jurul orei 20:00, Poliția Municipiului Alexandria a fost sesizată de către un bărbat din localitate cu privire la faptul că are o altercație cu o femeie.

Din primele verificări, polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit faptul că altercația ar fi avut la bază uciderea unei pisici.

La acest moment se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și uciderea animalelor cu intenție, fără drept, urmând a se stabili cu exactitate situația de fapt.

 

Imaginile de față demonstrează micimea omului sau mai bine spus, al celui ce poartă acest nume.
Ne-am obișnuit cu astfel de instantanee, le vedem la tot pasul, iar din păcate, deși avem legi, ele se aplică rar.

 

Cinci pisicuți de numai o lună de zile au fost uciși în bătaie, cu bestialitate de un monstru cu chip de om!
La încercarea tardivă de salvare a celor cinci suflete nevinovate s-a răspuns cu violență, iar la apariția unui echipaj de poliție aflat în zonă a fost invocată incălcarea proprietății private.

Un cetățean uluit de atrocitățile menționate luase decizia să salveze viața micuțelor feline!

Rămâne de văzut ce măsuri a adoptat echipajul de poliție sosit la fața locului și modul în care organele de cercetare vor efectua o anchetă în acest sens.

Din câte cunoaștem cruzimea față de animale nu prea impresionează pe cei obligați să aplice legea iar aceste cazuri continuă să facă parte din peisajul și-așa destul de obscur al județului nostru!

Vom reveni cu amănunte imediat ce vom afla din surse oficiale măsurile luate de cei în drept!

topul săptămânii