marți, aprilie 16, 2024

ultima oră

PODCAST

spot_imgspot_img

PE ACELAȘI SUBIECT

Incendiu la Grădinița Piatra – Flăcările au cuprins încăperea în care se afla centrala termică

Un incendiu provocat de un scurcircuit electric a cuprins, marți dimineață, camera tehnică în care se afla centrala termică a Gradiniței Piatra. Alarma a fost dată în jurul orei 06.00 și din fericire, pompierii au intervenit la timp, așa că au reușit să lichideze flăcările înainte ca acestea să se extindă.

Nu au fost înregistrate victime, dar au fost distruse în incendiu atât centrala termică, cât și tavanul și acoperișul anexei în care se afla aceasta, pe o suprafață de circa 120 mp.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Teleorman, mr. Gelu Dragomir, la fața locului s-a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar în incendiu au fost distruse bunuri estimate la 50.000 de lei și salvate bunuri estimate la 80.000 de lei.

La fața locului s-a deplasat, marți dimineață, și inspectorul școlar general, prof. Florin Oriță, care a precizat că a discutat deja cu primarul localității, dar și cu directorul grădiniței, pentru a găsi o soluție pentru încălzirea unității de învățământ în perioada imediat următoare, având în vedere că temperaturile sunt încă destul de scăzute, în special dimineața.

“Vorbim despre o clădire care este separată de grădiniță, o anexă mai exact. Pagubele au fost, din fericire, doar materiale, fiind distrusă centrala termică și încăperea în care era aceasta instalată.Am discutat deja cu directorul grădiniței, dar și cu domnul primar, pentru a găsi o sursă de încălzire, pentru că temperaturile sunt încă destul de scăzute”, a precizat prof. Florin Oriță.

topul săptămânii