29.7 C
Alexandria
luni, septembrie 25, 2023

O femeie de 88 de ani din Scrioaștea a ars de vie în propria locuinţă

O persoană în vârstă de 88 de ani și-a pierdut viața, luni dimineață, în incendiul care i-a cuprins locuința din localitatea Scrioaștea. Potrivit ISU Teleorman, incendiul a fost anunțat pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 la ora 04.20, la fața locului deplasându-se pompierii militari cu două autospeciale de stingere cu apă si spumă și o ambulanță SMURD.

La sosirea forțelor de intervenție, incediul se manifesta generalizat, la întreaga locuință, cu posibilitate de propagare la o casă de locuit din imediata apropiere și la celelalte anexe gospodărești.

Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite după aproape trei ore, pompierii reușind să salveze bunuri estimate la suma de 100.000 de lei. Valoarea pagubelor a fost de aproape 60.000 de lei, reprezentând întreaga locuință.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, cauza probabilă a acestui eveniment a fost coșul de fum defect care a permis scânteilor să ajungă pe materialele combustibile din apropiere.

În ultimele 72 de ore, pompierii teleormăneni au intervenit pentru stingerea a 21  de incendii, dintre care 17 incendii de vegetație uscată și gunoi menajer pe raza localităților Cucuieți, Drăgănești Vlașca, Trivalea Moșteni, Scrioaștea (3), Lița, DN 54 (între Turnu Măgurele și Izlaz), Lada, Zâmbreasca, Negreni, Uda Clocociov, Troianul, Roșiorii de Vede, Brânceni, Sfințești și Poeni.

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Precizări:

Media IMPACTNEWS24

PUBLICITATE

Te-ar putea interesa și:

ULTIMA ORĂ

ACTUALITATE

TOP CITITE