9.8 C
Alexandria
luni, noiembrie 29, 2021

Operaţiune amplă a DIICOT şi a Poliţiei Române – 457 de percheziţii şi 367 de mandate de aducere

La acest moment, în cadrul unei ample operațiuni, procurorii DIICOT și Poliția Română, cu sprijinul Jandarmeriei Române, efectuează 47 de acțiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracționale organizate, specializate în trafic de persoane și de minori, exploatarea persoanelor vulnerabile, trafic de migranți, criminalitate informatică, trafic de droguri și infracțiuni împotriva patrimoniului cu consecințe deosebit de grave.

Acțiunea face parte dintr-o serie de inițiative similare, desfășurate la nivelul DIICOT, începând cu anul 2018.


În cadrul operațiunii coordonate, realizate la nivel național, procurorii DIICOT împreună cu polițiștii vor pune în executare un număr de 457 de mandate de percheziție domiciliară și 367 de mandate de aducere.

Acțiunea relevă preocuparea structurii specializate de a investiga în mod constant infracțiunile de trafic de persoane și de minori, precum și orice forme de exploatare a persoanelor vulnerabile, parte a eforturilor autorităților române de aplicare a legii, de a combate în mod eficient acest fenomen infracțional.

Totodată, sunt vizate și grupuri infracționale implicate în săvârșirea altor fapte aflate în competența de investigare a DIICOT care au activat pe teritoriul național sau cu componentă transfrontalieră.


Perchezițiile au scopul de a obține probe despre activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată, pentru tragerea lor la răspundere penală, precum și identificarea bunurilor susceptibile de a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor.

Acțiunile urmăresc, în final, crearea unui climat optim de siguranță al cetățenilor și nu în ultimul rând protecția victimelor infracțiunilor.


În cursul acestei zile, în funcție de evoluția anchetelor, în fiecare caz în parte, DIICOT și Poliția Română vor oferi informațiile ce pot fi făcute publice.

Te-ar putea interesa și:

ULTIMA ORĂ

spot_img

TITLURILE ZILEI

TOP CITITE