miercuri, mai 8, 2024

ultima oră

PODCAST

spot_imgspot_img

PE ACELAȘI SUBIECT

Primarii din Pietroșani și Vârtoape au semnat contractele pentru asfaltarea drumurilor comunale

Încă doi primari liberali au semnat, astăzi, contractele de finanțare prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, pentru asfaltarea drumurilor comunale, în prezența domnului Adrian-Ioan Veștea, ministrul dezvoltării.

Este vorba despre primarii comunelor Pietroșani și Vârtoape, domnul Emil Picu și domnul Petre Stancu.Finanțarea este cea mai importantă etapă a unui proiect de investiții și mă bucur că le-am fost alături celor doi edili, într-un moment atât de important pentru comunitățile lor.

Cu această ocazie, îi asigur în continuare de susținerea mea, atât în calitate de senator, cât și în calitate de președinte al organizației județene a PNL, iar în perioada următoare vom anunța demararea unor noi investiții în Teleorman.

Oamenii din mediul rural merită să trăiască în condiții civilizate, moderne, în localități dezvoltate, nu uitate de timp și de politicienii care în ultimii 30 de ani le-au oferit doar iluzii.

Senator Eugen Pîrvulescu, președinte PNL Teleorman

topul săptămânii