27.2 C
Alexandria
sâmbătă, septembrie 30, 2023

Senator Eugen Pîrvulescu: Vin banii din PNRR. Peste o lună, vom primi 3,7 miliarde euro

107 investiții. Acolo vor merge primii bani din PNRR. Potrivit senatorului PNL, Eugen Pîrvulescu, aceștia sunt destinați sectorului TRANSPORTURI, SĂNĂTATE și EDUCAȚIE.

Consiliul Ecofin al UE a aprobat PNRR. Peste o lună, vom primi 3,7 miliarde euro. Demarăm 107 investiții, cei mai mulți bani merg la Transport, Sănătate și Educație.

La o lună de la aprobarea de către Comisia Europeană, PNRR a fost aprobat astăzi și de Consiliul Ecofin, care reunește miniștrii de Finanțe și ai Economiei din statele membre UE.

Aprobarea PNRR este un puternic semnal de încredere în evoluția pozitivă a României în următorii ani, în ciuda instabilității politice de moment.La ședință au participat premierul Florin Cîțu și ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, care a făcut o scurtă prezentare a Planului Național de Redresare și Reziliență. Comisia Europeană nu a avut observații în privința PNRR-ului României.

Din acest moment, totul este pe umerii noștri, acesta a fost ultimul pas pentru ca România să solicite avansul de 3,7 miliarde de euro. Practic, avem cale liberă pentru a primi acești bani în luna decembrie a acestui an.

O parte dintre aceste fonduri vor ajunge în Teleorman, pentru realizarea proiectelor și reformelor pe care le-am promis.PNRR este doar unul dintre cele trei instrumente importante pentru dezvoltarea României, alături de fondurile europene clasice (46 miliarde euro) și de Planul național de investiții „Anghel Saligny” (50 miliarde lei)”, spune senatorul,

Eugen Pîrvulescu, președintele PNL Teleorman.

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Precizări:

Media IMPACTNEWS24

PUBLICITATE

Te-ar putea interesa și:

ULTIMA ORĂ

ACTUALITATE

TOP CITITE