joi, decembrie 19, 2024

ultima oră

PE ACELAȘI SUBIECT

Victor Drăgușin aruncă valiza plină cu bani în fostul președinte al PNL Videle

Primarul de la Alexandria – Victor Drăgușin nu mai are nicio străbatere legată de modul în care cheltuie banii cetățenilor și îi folosește tot mai des în beneficiul partidului ori al altor grupuri de interese.

Dacă anumitor prieteni interesați le-a dat lucrări pe firme anonime pentru a nu fi asociați cu cei care obțin de zeci de ani contracte la Primăria Alexandria, în ultima vreme, fără nicio jenă, își plătește favorurile politice direct din conturile administrației publice locale. 

Concret, consilierul local al municipiului Alexandria – Gabriel Bulumac a lămurit „misterul” trecerii la PSD al fostului președinte al PNL Videle. Intitulatul Cornel Gogan, de care nu a auzit nimeni până la scandalul politic artificial în care a implicat partidul, a plecat la PSD în interes de contracte, nu pentru vreo credință ideologică. Victor Drăgușin a dat pe el un contract în valoare de 297.445, 90 lei și o promisiune de candidatură (eșuată din start, pentru cei care cunosc zona politică de la Videle). Pentru suma din contract, Drăgușin l-a pus pe Gogan să strângă iarba de la Unitatea Militară. Rădeți mai încet…

„Să vă arăt și vouă cu ce se ocupă actualul primar al municipiului reședință de județ, victor drăgușin. 

Atunci când nu face scene de ipocrizie pentru că nu primește bani de la Consiliul Județean sau se bate cu pumnul în piept că “yubește de nu mai poate Alexandria”, victor cel viteaz cumpără peneliști prin contracte cu încredințare directă, date chiar de firmele primăriei. 

Mulți colegi mă întrebau de ce a trecut Cornel Gogan de la PNL Videle, la psd Alexandria (îmi pare rău că s-a întâmplat asta), iar acum încerc să le răspund: în primul rând din ura pe care o are actualul primar al municipiului Alexandria pentru organizația psd Videle (cunoscătorii știu istoria). Organizație care nu i s-a supus niciodată, pentru că i-a rămas fidelă lui Liviu Dragnea, omul pe care primărașul nostru îl urăște din tot sufletul lui.

Pentru că îl urăște din tot sufletul pe fostul lui șef de la psd, Liviu Dragnea, șef în umbra cărua a stat toată viața lui politică, actualul primar al municipiului Alexandria s-a gândit să-i dea o lecție. Așa că, i-a acordat un contract prin încredințare directă, în valoare de 297.445, 90 lei, lui Cornel Gogan, președinte PNL Videle, în data de 02.11.2021, chiar cu câteva săptămâni înainte să treacă la psd Alexandria (pur întâmplător). Asta să se asigure că o să aibă candidatul LUI la primăria Videle, dacă actualul primar o să treacă la APP.

Contractul a fost făcut prin încredințare directă, chiar de S.C. Administrația Străzilor, Construcții Edilitare SRL, societate a primăriei Alexandria (acolo unde este director, dn Cârlan Ion – nimeni altul decât cumnatul lui Florinel Dumitrescu, actualul șef al Poliției Comunitare. Așa funcționează primăria Alexandria, numai între neamuri. Era să scriu că funcționează ca un clan, dar m-am oprit!)

Obiectul contractului a fost “Amenajare teren riveran cartier Unitatea Militară”, suma plătită a fost de 297.445,90 lei (Camera de Conturi TR știe motivul) și uite așa, actualul primar iese la jocul politic mare, joc la care s-a uitat tot timpul, dar nu a participat niciodată. Îndrăzneață mutare!

Rușine mare, domnule actual primar! De-aia comunitatea noastră a rămas pe loc atâta amar de vreme, pentru că dumneavoastră vă ocupați de găinării și jocuri mărunte, în loc să faceți administrație publică și să dezvoltați comunitatea care v-a ales! Mi-a silă de astfel de paraziți politici!”, a transmis Gabi Bulumac.

topul săptămânii