marți, aprilie 30, 2024

ultima oră

PODCAST

spot_imgspot_img

PE ACELAȘI SUBIECT

VIDEO Declarațiile martorilor i-au îngropat pe cei doi tiriști – Încadrarea schimbată în omor și tentativă de omor

Declarațiile martorilor i-au îngropat pe cei doi tiriști – Încadrarea schimbată în omor și tentativă de omor. Publicatia IMPACTNews24 a intrat în posesia a noi date, după o anchetă jurnalistică, care conturează că nu a fost vorba de accident, ci de crimă în trafic.

Am stat de vorba cu mai mulți șoferi care se aflau fie în trafic în ziua fatidică, fie cu o zi înainte, când un alt șofer ar fi fost agresat de unul dintre tiristi, tată și fiu, care efectuează transport de cereale pe E70.

Este vineri după amiază, la ieșire din Alexandria, spre București, pe drumul european 70, fix unde există o porțiune de drum modernizată, unde acostamentele sunt utilizate pe post de bandă auto, pentru a facilita depășirile.

Șoferul unei dubițe se deplasa de la Craiova spre București, iese de pe centură Alexandriei și intră pe drumul european, în spatele unui camion de mare tonaj, care circula pe acostament. Cum nu este vorba de o bandă de circulație, acostamentul îngust nu poate cuprinde întreg camionul, așa că șoferul dubitei îl roagă frumos, pe stație, pe tirist, să îi faciliteze depășirea.

Șoferul tirului se conformează, însă acostamentul este pe final, așa că se irită că trebuie să frâneze pentru a reveni pe bandă, după ce este depășit de dubiță.

„Unde o să te duci cu răgălia ta, o să vezi că te răstorn, nu ai unde să fugi”, i-ar fi spus șoferul de tir dubițarului, fapt confirmat de mai mulți șoferi care au auzit conversația pe undele radio, după care a urmat un schimb de înjurături între cei doi.
Fiul tiristului, aflat de asemena cu un tir în față, aude injuraturile, și decide să-i aplice o lecție șoferului de dubă, așa că frânează brusc.

La acest moment distanța dintre dubă și camionul alb din față permite frânarea dubei, dotată cu cauciucuri noi și cu sistem modern de frânare, însă din spate, tatăl șoferului primului tir, care a frânat, vine glonț către dubă, făcând-o practic sendviș între cele două camioane.

Șoferul dubei a încercat să evite impactul virând stânga, însă a fost prins între cei doi mastodonți

Aceasta ajunge să măsoare 6 metri, în loc de 9 metri, cât avea.

„Vezi că frânează”- acestea sunt ultimele cuvinte ale tatalui șoferului dubei, aflat pe scaunul din dreapta. Acesta are să devină victima colaterală într-un scandal de roadrage, murind, practic, în brațele fiului, cu răni groaznice, fiind aproape decapitat, cu craniul și mâna zdrobita.

Cu o zi înainte, un șofer, pe pantă de la Vitănești, spre București, este depășit, conform spuselor sale, de același șofer de tir (camionul din spate) și apoi șicanat în tarfic, tot cu frâne bruște, pentru că i-ar fi tăiat calea și ar fi mers prea încet, în localitate.

„Recunosc perfect camionul din filmările voastre, el era, avem cel puțin 80km la ora în Vitănești. Era să murim și noi, uite ce s-a întâmplat a două zi, i am spus celui cu care eram”, ne-a declarat șoferul, care urmează să fie audiat și de poliție.

Acesta a luat legătura cu reporterii IMPACTnews24, în cadrul dezbaterii în direct organizate duminică seară, când jurnaliștii au făcut apel la persoanele aflate în trafic vineri după amiază, și care au auzit conversațiile pe radio, să depună mărturie.

În urma audierii mai multor martori, în cursul ultimelor două zile, anchetatorii au decis schimbarea încadrării juridice în cazul accidentului rutier produs, vineri, pe E70, între Alexandria și Vitănești, din ucidere din culpă în omor și tentativă de omor, a declarat Traian Cojoacă, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria. Dosarul a fost declinat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, care va continua cercetările în acest caz.

„În urma accidetului rutier a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar la acest moment Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria a dispus declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman rezultând, așa cum a specificat procurorul de caz în ordonanță, indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor și tentativă de omor.

În cursul weekend-ului au fost audiate mai multe persoane care au detaliat modalitatea care a avut loc acest eveniment rutier, o parte din acestea surprinzând sau auzind discuții legate de un incident în trafic, respectiv posibilitatea depășirii celor două autotrenuri de către șoferul dubiței”, a declarat proc. Traian Cojoacă, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.


În cursul zilei de sâmbătă, reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Teleorman transmiteau că, în cazul accidentului rutier în urma căruia un bărbat și-a pierdut viața, cercetările sunt efectuate in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Două TIR-uri și o autoutilitară au fost implicate, vineri, într-un grav accident rutier produs pe E70, între Alexandria și Vitănești. Potrivit șoferilor implicați, la baza producerii evenimentului rutier ar fi stat o șicanare în trafic. Bărbatul care și-a pierdut viața în accident, tatăl șoferului autoutilitarei, era pasager al autovehiculului. Tot tată-fiu sunt și șoferii celor două TIR-uri implicate în accidentul rutier.

Șoferul dubei, sfâșiat de duerea de a-și fi înmormântat tatăl mort “dintr-o prostie”

„Mi-am înmormântat tatăl, abia pot să vorbesc. Este singurul interviu pe care îl acord”, ne-a spus, cu lacrimi în ochi, șoferul dubei, după ce și-a condus tatăl pe ultimul drum, mult prea devreme.

„Vă jur ca este adevărul, vina mea este ca am înjurat și eu. Nu vreau absolut niciun ban sau nimic, nu e vina firmei pentru care lucrează cei doi, vreau doar ca legea să se aplice și să plătescă pentru accident, mi-au omorât tatăl, nevinovat”, ne-a declarat omul, doborât de durere

Vom urmări acest caz îndeaproape și va vom ține la curent cu evoluția evenimentelor, și poate că așa se explcia și de ce, în unele cazuri, suntem îndepărtați de la locul evenimentelor, atunci când încercăm să transmitem în direct, realitatea, și o altă parte a presei,care o prezintă, poate, altfel, este agreată de autorități.


Noi nu ne vom lasă și vom rămâne mereu în căutarea adevărului

topul săptămânii