miercuri, mai 1, 2024

ultima oră

PODCAST

spot_imgspot_img

PE ACELAȘI SUBIECT

VIDEO Măcel în Drăgănești Vlașca

O încăierare în toată regula, din care doi bărbați au ieșit șifonați bine, a avut loc sâmbătă seară la Drăgănești Vlașca.

Martorii spun că, de fapt, s-au reglat niște conturi, la baza încăierării fiind un conflict mai vechi.

Nu se știe ce anume a provocat disputa, cert este că un bărbat a intrat cu mașina pe care o conducea într-un autoturism în care se aflau cei doi bărbați bătuți, ulterior la fața locului apărând mai mulți indivizi din zonă. Din bătaia care s-a iscat, cei doi bărbați a căror mașină a fost lovită au primit numeroase lovituri, așa că au necesitat tranpostul la spital.

Ulterior, pentru unul dintre aceștia, în vârstă de 37 de ani, s-a luat decizia să fie transferat la un spital din capitală.Potrivit unor surse din anchetă, se pare că unii dintre atacatori au vrut să iasă din țară, dar au fost prinși în vamă.

Până la transmiterea știrii nu am reușit să contactăm autoritățile pentru un punct de vedere oficial. Revenim cu informații, pe măsură ce le vom obține.

topul săptămânii