Noua formă a legii asigură garanțiile necesare investitorilor să înceapă investițiile. Venituri consistente vor intra suplimentar la bugetul național, iar pe piața internă va fi o cantitate mai mare de gaz pentru populație și pentru economie, premisă esențială a stabilizării sau scăderii prețurilor.
■ Statul român va avea drept de preempțiune asupra achiziției de gaz, atât prin ANRE, care avizează contractele bilaterale, cât și prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat, care are prima opțiune de achiziție. Deci, companiile care extrag gazul românesc nu pot vinde oricând, oricum, oricui!
■ Se precizează clar în proiect că „Guvernul, prin Hotărâre de Guvern, la propunerea Ministerului Energiei, în situație de criza energetica și/sau de distorsiune a aprovizionării cu gaze naturale a României, poate lua măsuri de vânzare cu prioritate în România, a cantităților de gaze naturale extrase din perimetrele respective”.
■ Statul român are control inclusiv la nivelul companiilor care vor extrage gazul. La Romgaz, care a preluat participația Exxon din perimetrul Neptun Deep al Mării Negre, statul român are 70% din acțiuni, iar la Petrom 20%.
În plus, un miliard de dolari investiți aduc 3 miliarde de dolari la buget, în fiecare din următorii 23 de ani, și creează sau mențin peste 30 de mii de locuri de muncă.Certitudinea este că acest gaz extras
NU va fi vândut în afara țării, în detrimentul populației și economiei naționale.