sâmbătă, mai 18, 2024
Acasă Blog Pagina 184

Cod galben de vânt în următoarele ore

0

Mai multe avertizări cod galben de vânt puternic, valabile în 13 judeţe, între care și Teleorman, cu rafalele de vânt vor ajunge până la 70 de kilometri la oră, au fost emise, duminică, de meteorologi.

Astfel, conform ANM, duminică, în intervalul 09.00- 15.00, este cod galben în municipiul Bucureşti şi în judeţele Brăila, Ialomiţa, Buzău, Prahova, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Dâmboviţa şi Teleorman. În aceste zone, vântul va avea rafale care pot ajunge la 70 de kilometri la oră, transmite ANM.

De asemenea, până la ora 11.00, este cod galben de vânt în judeţele Constanţa şi Tulcea, în timp ce, până la ora 12.00, este cod galben de vânt în judeţele Dolj şi Mehedinţi, unde rafalele vor ajunge la 55…65 km/h.

Pompierii recomandă

Pentru a trece cu bine peste această instabilitate atmosferică, pompierii militari teleormăneni vin în sprijinul cetățenilor cu o serie de recomandări: să se informeze despre condițiile de trafic înainte de a pleca la drum; să parcheze mașinile la distanță față de copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate; să rămână în spații închise care să le asigure protecția și să evite deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea oricăror situații care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

ISU Teleorman: Precizări privind transportul persoanelor suspecte de infectarea cu COVID 19

0

ISU Teleorman asigură cetățenii că în privința transportului pacienților suspecți de infectarea cu coronavirus, activitatea se desfășoară întotdeauna cu respectarea procedurilor și instrucțiunilor transmise, astfel încât să fie îndeplinite toate măsurile de siguranță atât pentru personalul de intervenție, cât și pentru cei cu probleme medicale. 

Compartimentul Informare și Relații Publice din cadrul ISU Teleorman precizează că transportul persoanelor suspecte se poate realiza în condiții de siguranță și fără izoletă, deoarece personalul medical/paramedical folosește în permanență costume de protecție specifice, pacientul este echipat cu mască, iar autospecialele sunt dezinfectate și decontaminate conform protocolului, cu substanțele furnizate prin intermediul Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Alexandria, în cantități suficiente.

Referitor la existența unei singure izolete la nivel județean, ISU Teleorman transmite că subiectul a fost discutat de Grupul de Comunicare Strategică, încă din primele conferințe de presă, iar dispozitivul se regăsește numai în dotarea autospecialei de transport personal și victime multiple, de la nivelul fiecărui județ.

În această perioadă, în contextul măsurilor ce trebuie adoptate pentru reducerea riscului de transmitere a virusului COVID-19, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman adresează rugămintea cetățenilor să manifeste responsabilitate și să respecte recomandările autorităților locale și centrale.

ULTIMĂ ORĂ! 3 teleormăneni suspecti de infecție cu COVID-19

0

Autoritățile județene așteaptă rezultatele testelor în cazul a trei persoane, de la care au fost prelevate probe, care se află în zonele de sub-izolare constituite la secțiile de boli infecțioase de la Spitalul Județean de Urgență Alexandria și Spitalul Municipal Turnu Măgurele, în timp ce alte 14 persoane se află în carantină, iar 129 sunt autoizolate la domiciliu, așa arată cea mai recentă informare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, privind situația înregistrată la nivelul județului Teleorman.

“În prezent 3 persoane se află în zonele de sub-izolare constituite la secțiile de boli infecțioase de la Spitalul Județean de Urgență Alexandria și Spitalul Municipal Turnu Măgurele.

Pentru aceste persoane se așteaptă rezultatele testelor de la Institutul Matei Balș din București”, se arată în informarea CJSU.

În ceea ce privește cele trei persoane izolate în cele două secții de boli infecțioase, potrivit autorităților, este vorba despre o femeie din Alexandria și o altă femeie și un bărbat din Turnu Măgurele. Între cele două persoane din Turnu Măgurele pentru care se așteaptă rezultatele testului, CJSU transmite că nu există niciun fel de legătură.

Potrivit sursei citate, persoanele aflate în izolare sau în carantină nu prezintă simptomatologie specifică infectării cu coronavirus și au o stare de sănătate bună.

Încă o suspiciune de coronavirus, în Alexandria. Cu puțin timp în urmă un bărbat a fost dus la spital

0
Suspiciune de coronavirus la Alexandria

Un bărbat din Alexandria a fost luat, de la domiciliu, și transportat, de un echipaj specializat al ISU, la Secția de boli infecțioase a Spitalului Județean Alexandria, cu puțin timp în urmă.

UPDATE: Potrivit reprezentanților Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, bărbatul, care nu se regăsea printre persoanele monitorizate de DSP, a alertat autoritățile, spunând că se simte rău. Acesta a fost preluat de un echipaj specializat și dus la spital, Secția de boli infecțioase, unde a fost consultat de medici. În cazul acestuia, suspiciunea de coronavirus a fost infirmată, bărbatul nefiind plecat în ultima perioadă din țară.

Este a treia suspiciune de infecție cu coronavirus la nivelul județului și a doua în Alexandria.

Este a treia suspiciune de infecție cu coronavirus la nivelul județului și a doua în Alexandria. Bărbatului îi vor fi prelevate probe pentru a fi trimise la Institutul Matei Blaș, urmând ca rezultatele să infirme sau să confirme infectarea cu COVID-19.

Suspiciune de coronavirus la Alexandria

La nivelul județului, 14 persoane sunt în carantină, în timp ce alte 111 sunt izolate la domiciliu, potrivit celei mai recente informari a Comitelului Județean pentru Situații de Urgență.

 

Potrivit sursei citate, toate cele 14 teste efectuate persoanelor aflate în carantină sunt negative, iar cele două rezultate ale probelor prelevate, ieri, de la cele două femei transportate la secțiile de boli infecțioase ale spitalelor din Alexandria și Turnu Măgurele nu sunt gata.

 

Revenim cu informații

SOCANT: Judetul Teleorman este NEPREGATIT pentru o epidemie

0
Judetul Teleorman este NEPREGATIT pentru o pandemie

SOCANT: la nivelul judetului Teleorman se afla o singura IZOLETA, care este detinuta de ISU Teleorman pe o autospeciala, orice caz de infectie virala fiind pericol major daca respectiva autoutilitara este in misiune.

 

UPDATE: PRECIZĂRI cu privire la articolul „ȘOCANT: Județul Teleorman este NEPREGĂTIT pentru o pandemie”, prin care induceți o stare de nesiguranță și panică cetățenilor cu privire la modul de gestionare a situației generate de răspândirea noului virus- COVID 19, în județul nostru.

ISU Teleorman asigură cetățenii că în privința transportului pacienților suspecți de infectarea cu coronavirus, activitatea se desfășoară întotdeauna cu respectarea procedurilor și instrucțiunilor transmise, astfel încât să fie îndeplinite toate măsurile de siguranță atât pentru personalul de intervenție, cât și pentru cei cu probleme medicale.

Menționăm că transportul persoanelor suspecte se poate realiza în condiții de siguranță și fără izoletă deoarece personalul medical/paramedical folosește în permanență costume de protecție specifice, pacientul este echipat cu mască, iar autospecialele sunt dezinfectate și decontaminate conform protocolului, cu substanțele furnizate prin intermediul Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Alexandria, în cantități suficiente.

Referitor la existența unei singure izolete la nivel județean, vă comunicăm faptul că acest aspect a fost menționat de Grupul de Comunicare Strategică încă din primele conferințe de presă, acest dispozitiv regăsindu-se doar in dotarea autospecialei de transport personal și victime multiple, de la nivelul fiecărui județ. În această perioadă, în contextul măsurilor ce trebuie adoptate pentru reducerea riscului de transmitere a virusului COVID-19, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman adresează rugămintea cetățenilor să manifeste responsabilitate și să respecte recomandările autorităților locale și centrale.

De asemenea, îi sfătuim pe cetățeni ca în această perioadă să se informeze doar din surse oficiale pentru a evita informațiile false care sunt vehiculate fie prin intermediul rețelelor sociale, fie în unele cazuri prin intermediul anumitor publicații.

Compartimentul Informare și Relații Publice

mr. Dragomir Gelu

 

La nivelul ISU Teleorman exista doar spirt, care nu are NICIUN EFECT asupra virusilor

Aflăm primii cele mai noi evenimente din Teleorman și le punem la dispoziția cititorilor noști.
Publicăm cele mai incomode informații despre factorii de decizie din județ și luăm la întrebări autoritățile despre tot ce este de interes pentru public.

Urmareste-ne pentru a afla toate noutatile!->>>

Microbuz de Italia care a tranzitat judetul, escortat de politisti si jandarmi

0

Echipaje mixte de politisti si jandarmi au escortat un microbuz inmatriculat in Italia, care a tranzitat, in aceasta dupa amiaza, judetul teleorman.

Potrivit autoritatilor, microbuzul a intrat in judet pe la Islaz, granita cu Olt, si a iesit la Prunaru, granita cu Giurgiu.

Din primele date, a fost vorba despre un microbuz in care se aflau patru persoane, care veneau dintr-o zona rosie si se deplasau spre judetul de domiciliu pentru a fi plasate in carantina.

Protocolul prevede ca, in astfel de situatii, transportul sa beneficieze de escorta.

Teleormanean amendat cu 10.000 de lei pentru că a încălcat regulile de autoizolare

0
Teleormanean amendat cu 10.000 de lei pentru că a încălcat regulile de autoizolare

Un teleormănean dintre cei aflați în izolare la domiciliu și monitorizați pasiv de DSP Teleorman a fost amendat cu 10.000 de lei, după ce a fost depistat de inspectorii sanitari că a încălcat regulile de autoizolare.

“Ieri, o echipă de inspectori sanitari din cadrul DSP Teleorman a aplicat o amendă contravențională în valoare de 10.000 de lei, unei persoane care se afla în autoizolare, care a încălcat legislația privind autoizolarea, ieșind din spațiul casei”, a declarat, vineri, prefectul județului, Liviu Dumitrașcu.

Măsura se va aplica pentru toți cei care își permit să încalce regulile auto-izolării, a explicat Liviu Dumitrașcu, în cadrul unei conferințe de presă ținute la sediul Instituției Prefectului.

“În astfel de momente, spiritul civic al fiecăruia dintre noi trebuie să primeze. Persoanele aflate în izolare sau în carantină în Teleorman nu prezintă simptomatologie specifică infecției cu coronavirus, rezultatele testelor efectuate până acum sunt negative. (…) Cer cetățenilor să acționeze cu responsabilitate, să informeze autoritățile dacă au fost în zonele de risc sau dacă au informații despre persoanele care încalcă procedurile”, a mai precizat prefectul județului, Liviu Dumitrașcu.

Coronavirusul îi izolează la domiciliu pe Eugen Pîrvulescu și Cristi Barbu

0
Coronavirusul îi izolează la domiciliu pe Eugen Pîrvulescu și Cristi Barbu

Toată conducerea PNL se izolează la domiciliu după ce un senator liberal a fost diagnosticat cu COVID-19. Premierul Ludovic Orban a anunțat, vineri dimineață, că Vergil Chițac, senatorul infectat, a participat la reuniunea Biroului Politic Național, astfel că toți membrii acestui for se vor izola la domiciliu.

De asemenea, toți senatorii din grupul senatorial PNL se vor izola.

Pentru Teleorman, vizat de măsură este senatorul PNL Eugen Pîrvulescu, membru al grupului senatorial PNL.

Liderului PNL Teleorman îi vor fi prelevate probe pentru infirmarea sau confirmarea unei eventuale infecții cu COVID-19.

De asemenea, vizat de măsură este și Cristi Barbu, secretar general adjunct al Guvernului.

“Nu așteptăm ancheta epidemiologică. Am solicitat ministrului Sănătății să creeze rapid un mecanism de anchetă epidemiologică pentru toți colegii. Li se vor preleva probe pentru a fi diagnosticați. În ce mă privește pe mine, mă voi izola la Vila Lac 1, unde vom exercita atribuțiile”, a spus Ludovic Orban.

Vlad Mixich: Vreți să nu se închidă complet marile orașe din România? Să nu fim loviți de o criză economică mai dură decât acum 10 ani? Depinde de FIECARE dintre noi

0

Vreți să nu se închidă complet marile orașe din România? Vreți să nu fim loviți de o criză economică mai dură decât cea de acum 10 ani? Vreți să nu ne trezim cu spitalele blocate în așa măsură încât și o operație pentru apendicită va fi trecută pe lista de așteptare? „Depinde, până la urmă, de noi. De FIECARE dintre noi” – este mesajul lui Vlad Mixich, expert în politici de sănătate, în contextul crizei coronavirusului.

5 sfaturi esențiale de la Vlad Mixich pentru această perioadă:
  • 1. Respectăm cu strictețe regulile de igienă.
  • 2. Rărim cât se poate ieșirile în spațiul public.
  • 3. Explicăm preoților de ce sunt de evitat slujbele ținute în spații închise. Și nu pentru că nu suntem creștini, suntem!, dar grija față de cei vulnerabili nu e un păcat.
  • 4. Ne anulăm călătoriile.
  • 5. Și, poate cel mai important: explicăm fiecărui vecin, prieten, coleg de ce sunt importante regulile de mai sus.

„Depinde, până la urmă, de noi. De FIECARE dintre noi”, este mesajul lui Vlad Mixich.

Vlad Mixich este un medic român și publicist. A fost desemnat de Parlamentul European ca expert independent în board-ul Agenției Europene pentru Sănătate și Securitate în Muncă EU-OSHA și este membru ales în consiliul director al Alianței Europene de Sănătate Publică. A deținut funcția de vicepreședinte la Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.

Se închid punctele de trecere a frontierei Zimnicea și Turnu Măgurele

0
Se închid punctele de trecere a frontierei Zimnicea și Turnu Măgurele
Se închid punctele de trecere a frontierei Zimnicea și Turnu Măgurele

Noi măsuri pentru combaterea răspândirii noului coronavirus (COVID-19) de au fost adoptate de membrii Comitetului Național pentru situații speciale de urgență în ședința de joi seară, printre care și închiderea temporară a unor puncte de frontieră în care în prezent se înregistrează un trafic redus, pentru folosirea eficientă a resurselor în punctele de trecere a frontierei cu flux mare de traffic.

Potrivit ministrului Afacerilor Interne Marcel Vela, mai multe puncte de frontieră de la granițele cu Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria și Serbia vor fi închise.

Între acestea, la granița cu Bulgaria, vor fi închise punctele de trecere a frontierei: Negru Vodă, Lipnița, Dobromir, ZimniceaTurnu Măgurele și Bechet.