vineri, mai 3, 2024

ultima oră

PODCAST

spot_imgspot_img

PE ACELAȘI SUBIECT

Concurs de infracțiuni pentru un angajat SAJ Teleorman

Prins în vadul râului Vedea de angajații de la Apele Române, după ce fusese prins și la volan cu permisul suspendat.

Concurs de infracțiuni pentru un angajat de la SAJ Teleorman
Concurs de infracțiuni pentru un angajat de la SAJ Teleorman

Concurs de infracțiuni pentru un angajat al Serviciului de Ambulanță Teleorman. Bărbatul, de loc din Roșiori de Vede, a fost lăsat pieton pe motiv de viteză, în timp ce conducea mașina personală, iar în perioada în care a avut permisul de conducere suspendat, acesta s-a urcat la volanul ambulanței SAJ de câteva ori, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Lucrurile i-au mers până când la conducerea instituției a ajuns o sesizare, prin care managerul era înștiințat de ilegalitatea comisă de angajatul său.

Sesizarea a fost redirecționată către IPJ Teleorman, unde în urma verificărilor s-a ajuns la concluzia că cele sesizate se confirmă, bărbatul avea permisul de conducere suspendat în perioada în care s-a urcat la volanul ambulanței.

Și, pentru că de cele mai multe ori, o ilegalitate atrage după sine o alta, bărbatul a fost prins, în cursul zilei de miercuri, în timp ce conducea un buldoexcavator, cu care scotea nisip din vadul râului Vedea, evident fără autorizație. Spre ghinionul său, cei care l-au prins au fost chiar niște angajați de la Apele Române.

De menționat ar fi că, desi a dat nu de o belea, ci de mai multe, bărbatul se laudă pe la cunoscuți că nu are niciun fel de emoție, pentru că are prieteni sus-puși, care il vor scoate din încurcătură.

Mai mult, cum a aflat că este cercetat, bărbatul s-a îmbolnăvit subit și a intrat într-un concediu medical prelungit, de vreo două luni. De la volanul autospecialelor SAJ este supendat oricum, până când se lămuresc lucrurile.

Noi urmărim cu interes cazul, pentru a vedea cum anume se finalizează cercetările.

topul săptămânii