vineri, aprilie 26, 2024

ultima oră

PODCAST

spot_imgspot_img

PE ACELAȘI SUBIECT

ISU Teleorman sărbătorește 91 de ani de Protecție Civilă – Programul activităților

Pentru marcarea a 91 de ani de Protecție Civilă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Teleorman va derula, în perioada 26 februarie – 04 martie, o serie de activități ce au drept scop pregătirea populației pentru situații de urgență, pe toate tipurile de risc existente la nivel județean, precum și amplificarea climatului de înţelegere de către diferite segmente ale publicului a misiunilor desfăşurate de unitate, prin promovarea profesionalismului, devotamentului și curajului celor care îmbracă uniforma de pompier salvator, au anunțat reprezentanții instituției.

Astfel, la nivelul județului, întregul personal al unității va fi implicat în desfășurarea următoarelor activități:

I. Lecţii deschise şi exerciţii de evacuare în caz de cutremur/incendii în cadrul următoarelor unităţi de învăţământ:

  • în ziua de 27.02.2024, în municipiul Turnu Măgurele, la Liceul Teoretic „Marin Preda”  și la Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân”;
  • în ziua de 28.02.2024, în municipiul Alexandria, la Liceul Teoretic „Alexandru Ghica” și la Școala Gimnazială „Alexandru Colfescu”;
  • în ziua de 29.02.2024, în municipiul Roșiorii de Vede, la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” și la Școala Gimnazială „Alexandru Depărățeanu”;
  • în ziua de 01.03.2024, în orașul Videle, la Școala Gimnazială Nr. 1 și la Școala Gimnazială Nr. 2 Videle;
  • în ziua de 04.03.2024, în orașul Zimnicea, la Liceul Teoretic Zimnicea și la Școala Gimnazială „Miron Radu Paraschivescu”.

II. „Maratonul Acordării Primului Ajutor” – va cuprinde realizarea unor activități de instruire și pregătire a tinerilor privind acordarea primului ajutor calificat, în cadrul Centrului Multifuncțional pentru Tineret, din municipiul Alexandria, în ziua de 28 februarie, în intervalul orar 12.00 – 18.00, unde sunt așteptați peste 300 de elevi, din cadrul tuturor unităților de învățământ.

Prezentările vor fi efectuate de către formatorul SMURD Teleorman, plt.adj. șef Bunea Daniela, care va fi sprijinită de mai mulți voluntari ai unității, din cadrul proiectului „Salvator din Pasiune”.

Măsurile de prim-ajutor vor fi adaptate la nivelul de înțelegere al celor care participă, specifice vârstei pe care o au, însă vor fi vizate, în principal, dezobstrucția căilor aeriene, poziția laterală de siguranță și leziunile ușoare (hematoame, echimoze, entorse, luxații, etc.). Bineînțeles, pentru a înțelege importanța cunoașterii măsurilor de prim ajutor, voluntarii ISU Teleorman vor realiza, sub coordonarea formatorului SMURD, câteva demonstrații privind acordarea primului ajutor în diferite situații de urgență.

III. Desfășurarea exercițiului de alarmare publică „Miercurea Sirenelor”, în data de 28.02.2024, la ora 10.00. La nivelul județului Teleorman, există 164 sirene de alarmare, dintre care 137 electrice și 27 electronice, 10 fiind acționate de I.S.U. „A.D. Ghica” Teleorman și 15 de U.H.E. Slatina. Ca și tip de acționare, din cele 149 de sirene de alarmare, 34 sunt acționate centralizat, iar celelalte – 115 sunt acționate local (necentralizat).

Prin modul de acționare a mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public. Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Populaţia nu trebuie să intre în panică, fiind vorba doar de un exerciţiu prin care se doreşte răspândirea semnificaţiei semnalelor acustice care pot fi transmise prin intermediul sirenelor. În cadrul exerciţiului, vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înştiinţare către autorităţi, cât şi modul de funcţionare a mijloacelor de alarmare a populaţiei (sirene) existente la nivelul judeţului Teleorman şi audibilitatea mijloacelor de alarmare a populaţiei.

Principalele semnale care trebuie cunoscute de populaţie: alarmă la dezastre – 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele, prealarmare aeriană – 3 sunete a câte 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele, alarmă aeriană – 15 sunete a câte 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele și încetarea alarmei – un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute.

IV. Afişarea materialelor de informare preventivă la sediile primăriilor, centrele de informare a cetăţenilor, în zonele de manifestare a tipurilor de risc, în centrele comerciale şi lăcaşele de cult, respectiv diseminarea indoor/outdoor a mesajului preventiv, cu implicarea autorităţilor locale. Materialele de informare preventivă fac parte din cadrul campaniilor naționale „Nu tremur la cutremur”, „RISC – Renunță, improvizațiile sunt catastrofale”, „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău!” și „Împreună pentru siguranță”.

Pentru a fi mai aproape de cetățeni, cu sprijinul autorităților locale și a personalului din cadrul subunităților de intervenție din subordinea inspectoratului, în perioada 02 – 03 martie, activitățile de informare preventivă se vor desfășura și în cadrul lăcașelor de cult, premergător sau după desfășurarea slujbelor religioase. Totodată, în aceste zile, la nivelul tuturor unităților administrativ teritoriale vor fi vizate și familiile/comunităţile vulnerabile în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

V. În ziua de joi, 29 februarie, va avea loc prezentarea SVSU Vârtoape ca exemplu de bună practică, privind dotarea și echiparea cu tehnică de intervenție și personal. Împreună cu aceștia, la Școala Gimnazială din localitatea Vârtoape, se vor desfășura o lecție de informare preventivă și un exercițiu de evacuare în cazul producerii unui cutremur, urmat de un incendiu. Acțiunea se va încheia cu prezentarea autospecialei și a personalului care o încadrează.

La nivelul celor 97 de localităţi din judeţul Teleorman sunt constituite şi funcţionează în subordinea consiliilor locale 92 de servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă (SVSU). Dintre acestea, doar 16 respectă criteriile de performanţă privind constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor voluntare, potrivit OMAI nr. 75/2019.

În conformitate cu acest ordin, principalele criterii care stau la baza constituirii acestor servcii voluntare sunt reprezentate de numărul de gospodării şi/sau clădiri de locuit colective, distanţa faţă de structurile de intervenţie ale serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă și tipurile de riscuri identificate în sectorul de competenţă.

La nivel județean, majoritatea acestor servicii, potrivit acestor criterii, ar trebui să fie de V1 sau V2, care presupun:

a) Servicii voluntare tip V1: şef serviciu, compartiment pentru prevenire şi echipe specializate;

b) Servicii voluntare tip V2: şef serviciu, compartiment pentru prevenire, grupă de intervenţie care încadrează autospeciala de stingere cu apă şi spumă, şi, după caz, una sau mai multe echipe specializate şi atelier de reparaţii.

VI. Organizarea unor puncte de informare preventivă cu tematică de protecţie civilă şi desfăşurarea de exerciţii demonstrative de stingere, descarcerare şi acordare a primului ajutor, în zonele cu public numeros.

Tehnică de intervenție și personal specializat în următoarele locații:

  • Kaufland Turnu Măgurele – 27.02.2024, între orele 12.00 – 16.00;
  • Centrul pietonal Alexandria – 28.02.2024, între orele 12.00 – 16.00;
  • Lidl Roșiorii de Vede – 29.02.2024, între orele 12.00 – 16.00;
  • Penny Videle – 01.03.2024, între orele 12.00 – 16.00;
  • Penny Zimnicea – 04.03.2024, între orele 12.00 – 16.00.

VII. „ZIUA PORŢILOR DESCHISE” – Expoziţie cu tehnica de intervenţie, la nivelul detaşamentelor din subordinea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „A. D. Ghica” al Judeţului Teleorman, între orele 12.00 – 16.00, în zilele menționate mai jos:

  • Detașamentul de Pompieri Turnu Măgurele: – 27.02.2024;
  • Detașamentul de Pompieri Alexandria: – 28.02.2024;
  • Detașamentul de Pompieri Roșiorii de Vede: – 29.02.2024;
  • Detașamentul de Pompieri Videle: – 01.03.2024;
  • Detașamentul de Pompieri Zimnicea: – 04.03.2024;

VIII. În data de 28 februarie, Ziua Protecției Civile din România, la Detașamentul de Pompieri Alexandria va fi organizat un ceremonial militar în cadrul căruia vor fi prezentate mesajele autorităților locale, județene și centrale, festivitatea de avansare în gradul următor, înainte de termen, a cadrelor militare care au obținut rezultate foarte bune în activitate și prezentarea tehnicii de intervenție din dotarea subunității.

IX. În ziua de 04 Martie 2024, reprezentanții ISU Teleorman vor fi prezenți în orașul Zimnicea, în cadrul Liceului Teoretic, pentru prezentarea adăpostului de protecție civilă din această locație, realizarea unor activități de informare preventivă în cadrul unității de învățământ privind modul de comportare premergător, pe timpul și după producerea unui cutremur și desfășurarea unui exercițiu de evacuare a elevilor în caz de cutremur.

La nivelul județului există un număr de 43 de adăposturi publice/private de protecție civilă, în 33 de locații și 105 spații ce se pot amenaja ca adăposturi de protecție civilă, care pot asigura adăpostirea a 7% din populație. Lista acestor adăposturi, cu situația la nivelul întregii țări și cu locațiile aferente, se regăsește pe site-ul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și poată fi accesată de pe linkul https://www.igsu.ro/Resources/Documente_Generale/Situatia_adaposturilor_de_protectie_civila.pdf.

X. Derulare campanie „DETECTOR PENTRU VIAȚĂ”

DEBUT: 24 februarie (campania va continua și după încheierea Săptămânii Protecției Civile)

LOCAȚIE: în localități din județele în care s-au înregistrat un număr crescut de incendii la locuințe și victime (AB, BV, BT, CS, CL, CV, DB, HR, HD, IS, MM, MS, NT, OT, SV, TR, TM, TL, VS, VN).

topul săptămânii