vineri, aprilie 26, 2024

ultima oră

PODCAST

spot_imgspot_img

PE ACELAȘI SUBIECT

Liderii Dreapta Unită au depus la Cotroceni solicitarea oficială prin care îi cer președintelui Iohannis să convoace referendum pentru eliminarea pensiilor speciale

Dreapta Unită (USR, PMP, Forța Dreptei) îi cere lui Klaus Iohannis să declanșeze un referendum de eliminare a pensiilor speciale, așa cum a făcut cu referendumul pe justiție inițiat în 2019.

Cătălin Drulă, Ludovic Orban și Ionuț Simonca au mers la Cotroceni pentru a depune o solicitare oficială de convocare a referendumului și i-au lăsat președintelui și cutii cu peste 135.000 de semnături strânse, deja, pentru eliminarea pensiilor speciale prin intermediul petiției on-line. (https://stoppensiispeciale.ro/ )

„Privilegiații și-au construit sub patronajul lui Klaus Iohannis o Românie paralelă unde privilegiul a devenit regulă. În România lor, e normal să încasezi o pensie specială de 58.000 de lei lunar, peste 10.000 de euro, atât cât a ajuns să fie cea mai mare pensie specială din România. Asta, în timp ce avem peste 1 milion de vârstnici care supraviețuiesc cu o pensie de sub 1.100 de lei. Pensiile speciale sunt o relicvă a unui sistem feudal protejat de PSD și PNL prin legi neechitabile. Și cine ar putea să le taie prin lege? Nicolae Ciucă, prim-pensionarul special al țării? Este cel mai mare apărător al lor. Singura cale pentru a închide subiectul pensiilor speciale este prin referendum”, a declarat președintele USR, Cătălin Drulă.

Liderii Dreapta Unită acuză PSD-PNL că au crescut în ultimii trei ani taxele asupra cetățenilor și antreprenorilor ca să aibă bani să plătească pensiile speciale.

„Formulăm această cerere către un Iohannis care pare surd, mut și orb, care pare că a pierdut orice legătură cu România și cu societatea românească. Dar considerăm că este obligația noastră să ne batem pentru acest principiu corect, care este foarte clar, și anume că toți oamenii trebuie să fie răsplătiți pentru munca lor în mod corect și egal și, de asemenea, toți oamenii trebuie să beneficieze de dreptul la pensie conform principiului contributivității. Acum este și cald. Iohannis n-are pe ce pârtii deschise să se ducă în România. La golf e mai greu în perioada asta. Așa că are timp să citească scrisoarea noastră și să facă ceea ce sunt convins că își doresc 90% dintre cetățenii români: să inițieze acest referent pentru desființarea pensiilor speciale”, a declarat președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban.

„Vreau să știe toți românii că pensiile speciale ale parlamentarilor, pensiile speciale ale primarilor, ale președinților de Consiliul Județean au fost votate de PSD și PNL. Și noi, cei din Alianța Dreapta Unită am luptat împreună în Parlamentul României, pentru a face legi, pentru a scoate aceste pensii speciale. Noi ne dorim ca această propunere a noastră să fie dusă de către președintele României mai departe și să se facă dreptate românilor. Nu este normal ca oameni care au muncit onest și care au depus 40 de ani de zile o muncă asiduă să nu poată să-și întrețină familiile și o categorie de privilegiați să primească pensii de sute de milioane”, a declarat Ionuţ Simionca, secretar general PMP.

Eliminarea pensiilor speciale este una dintre reformele incluse în PNRR, dar PSD și PNL sunt dispuși să piardă banii pentru modernizarea României doar ca să-și apere privilegiații.

topul săptămânii