Acasă Blog Pagina 250

Un deputat român cere măsuri de urgentă pentru ajutorul familiilor şi persoanelor care se află în dificultate

0
Un deputat român cere măsuri de urgentă pentru ajutorul familiilor şi persoanelor care se află în dificultate

Deputatul PMP, Doru Coliu, președinte al organizației PMP Teleorman a transmis, astăzi, o scrisoare deschisă către premierul Ludovic Orban, în care îi cere să ia măsuri pentru ajutorul familiilor afectate de criza declanșată de epidemia de coronavirus. Aceștia urmând să beneficieze de bonuri sau vouchere pentru achiziționarea de alimente.

Doru Coliu a mai solicitat controale şi legislaţie înăsprite pentru limitarea creșterii prețurilor la alimente, medicamente și materiale de protecție contra Covid-19.

Vă prezentăm textul scrisorii deschise:
“Scrisoare deschisă adresată Prim-ministrului, Ludovic Orban!
Subiect:

1. Ajutor de urgentă pentru familiile şi persoanelor care se află în situaţii de necesitate!

2. Ordonați ANAF-ului să țină sub control specula și creșterea de prețuri nejustificate la produsele alimentare, farmaceutice și materialelor necesare stopării Covid-19!

Domnule prim-ministru Ludovic Orban vă solicit să intervenitți cu fermitate pentru acordarea de ajutor familiilor și persoanelor care se află în situaţii de necesitate din cauza crizei produsă de epidemia de Coronavirus, precum și pentru limitarea speculei comercianților.

Vă cer să adoptați măsurile necesare pentru limitarea situațiilor de criză și pentru salvarea populației prin acordarea de ajutoare de urgenţă în bază solicitării unui membru de familie sau a persoanei singure, urmând ca situația de necesitate să fi demonstrată prin declarația de venit, prin dovada încetării contractului de muncă în ultimile 30 de zile, fie printr-o declarație pe propria răspundere din care să rezulte ca persoana în cauza nu lucrează.

Măsura sa fie aplicată cu prioritate celor care nu primesc alte forme de sprijin financiar din partea statului.

Foarte multe persoane, mai ales în mediul rural dar și în orașe, au lucrat ca zilieri sau la negru. Aceste persoane nu se încadrează la șomajul tehnic. Cu aceste persoane ce facem? Vor muri de foame sau vor ieși pe stradă în căutarea hranei! Nu vrem anarhie!

Ajutorul să fie acordat sub forma unor bonuri/vouchere pentru achiziționarea de alimente.

Sarcina controlului și distribuirii sa fie atribuită primăriilor care vor putea să emită vouchere sau să ofere bonuri de masă care pot fi utilizate pentru achiziționarea de produse alimentare sau sanitare.

Dacă cetățenii nu vor fi sprijiniți ne vom trezi în mijlocul unei revolte populare, ceea ce e inadmisibil și de evitat.

De asemenea, solicit să se intervină în vederea limitării creșterii prețurilor la alimente, medicamente și materiale de protecție contra Covid-19, pentru a nu permite specula cu aceste produse.

Controalele și legislația în privința comercianților să fie înăsprite. ANAF să desfășoare controale în zonele urbane, dar mai ales rurale, acolo unde oamenii din lipsa alternativelor se văd obligați să achiziționeze produsele la suprapreț.

Totodata, consider că cei care urmăresc să profite de o situație critică trebuie să răspundă penal!”

Teleormanul a depășit pragul de 100 de persoane în carantină instituționalizată

0
Teleormanul a depășit pragul de 100 de persoane în carantină instituționalizată

3.035 teleormăneni sunt izolați la domiciliu, la nivelul județului, și monitorizați pasiv de Direcția de Sănătate Publică, potrivit celei mai recente informari a autorităților.

Pe de altă parte, alte 109 persoane sunt în carantină instituționalizată, dintre acestea 49 de persoane intrând în carantină în ultimele 24 de ore, după ce s-au întors din „zona roșie”.

“Astăzi, 29 martie a.c., polițiștii teleormăneni s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și zădărnicirea combaterii bolilor, dosarul fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria.

La acest moment cercetările sunt într-o fază incipientă, urmând a fi stabilitate cu exactitate împrejurările comiterii faptelor”, mai transmit autoritățile.

ULTIMA ORA. Dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor în Teleorman

0
ULTIMA ORA. Dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor în Teleorman

Primul dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor în Teleorman, deschis pe numele unor cadre medicale ale Spitalului Județean.

Primul dosar penal întocmit de oamenii legii din județ pentru zădărnicirea combaterii bolilor a fost deschis, seara trecută,pe numele unor cadre medicale ale Spitalului Județean de Urgență.

Informația este furnizată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, prin intermediul unui comunicat de presă.

“La data de 29.03.2020, organele de poliție din cadrul IPJ Teleorman- SIC s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, faptă prevăzută de art 297, alin 1, Cod Penal, și zădărnicia combaterii bolilor, faptă prevăzută de art 352 Cod Penal, dosarul fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria.

În actul de sesizare s-a reținut că, în perioada 28-29.03.2020, cu ocazia acordării îngrijirilor medicale unei paciente din comuna Țigănești, județul Teleorman, confirmată ca fiind infectată cu Coronavirus, funcționarii publici din cadrul Spitalului Județean Alexandria nu au luat toate măsurile legale pentru a împiedica răspândirea acestui virus, fiind pudă în pericol sănătatea altor persoane – pacienți și cadre medicale.

Cercetările penale sunt într-o fază incipientă, urmând să fie clarificate mai multe aspecte, iar, în consecință, opinia publică să fie informată.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria atrage atenția asupra necesității respectării măsurilor impuse de către autorități”, transmit reprezentații Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.

Alertă la Spitalul Județean Alexandria. Zeci de cadre medicale, în izolare

0
Alertă la Spitalul Județean Alexandria. Zeci de cadre medicale, în izolare

Este alertă la Spitalul Judetean de Urgenta Alexandria! Paisprezece persoane din rândul personalului medical de la Spitalul Judetean de Urgenta Alexandria vor intra în izolare la domiciliu.

 

Potrivit unor surse, mai multe asistente și medici din sistemul de primiri urgenţe Alexandria au intrat în contact cu batrâna infectatată cu COVID-19. Așa cum prevede protocolul, aceștia vor intra automat în auto-izolare.

 

Revenim cu detalii …

Alertă! Patru echipaje ale SAJ intra in autoizolare

0
Alertă! Patru echipaje ale SAJ intra in autoizolare

Alertă la Serviciul de Ambulanță Teleorman, unde mai mulți angajați vor intra în izolare la domiciliu.

Din primele date, este vorba despre nu mai puțin de patru echipaje.

Potrivit unor surse, se pare că angajații Serviciului de Ambulanță au intrat în contact cu persoane infectate cu COVID-19 sau cu persoane suspecte de infecție, prin urmare, așa cum prevede protocolul, aceștia vor intra automat în auto-izolare.

Se pare că în misiunile care i-au trimis în izolare, angajații SAJ nu și-au luat măsuri suplimentare de protecție, neștiind că persoanele cu care au intrat în contact ar fi putut fi infectate cu noul coronavirus

Scandal la Spitalul de Boli Infecțioase din Alexandria

0
Scandal la Spitalul de Boli Infecțioase din Alexandria

Autoritățile au primit, în această seară, rezultatele pentru ceilalți doi copii ai familiei aduse, joi, din carantină la Secția de boli infecțioase a Spitalului Județean.

Cei doi părinți și doi dintre copii au fost confirmați COVID pozitiv în această după amiază, însă rezultatele pentru ceilalți doi copii nu erau gata.

Cu puțin timp în urmă, au sosit însă rezultatele și pentru ceilalți doi minori, iar acesta sunt negative.

În acest caz, cei patru infectați au fost transferați la București, la un spital suport COVID pozitiv, în timp ce ceilalți doi copii neinfectați vor fi preluați de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, ai cărei reprezentanți vor fi nevoiți să gândească o formă de carantină specială, unde minorii vor sta restul din cele 14 zile de carantină impusă de autorități când s-au întors în țară din “zona roșie”.

Ulterior, copiii vor rămâne tot în grija autorităților, cel puțin până când părinții acestora se vor recupera.

Despărțirea părinților de cei doi copii neinfectați a fost una cu scandal, la care au intervenit forțele de ordine.

Mai multe echipaje de polițiști și jandarmi și-au făcut apariția, în această seară, la Secția de boli infecțioase a Spitalului Județean, unde au fost internați cei șase până la sosirea rezultatelor.

BREAKING-Ambulanță răsturnată, în Alexandria

0
Ambulanță răsturnată, în Alexandria

UPDATE: Echipajul Serviciului de Ambulanță transporta, o persoană dintre cele aflate în izolare.

Din fericire, nu au fost persoane rănite ori incarcerate la acest accident, transmite ISU Teleorman. Potrivit sursei citate, persoana transportată în ambulanța răsturnată a fost preluată de o altă ambulanță a SAJ.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, iar polițiștii au preluat cazul, pentru stabilirea imprejurarilor în care s-a produs evenimentul rutier

O autospecială a Serviciului de Ambulanță s-a răsturnat, cu puțin timp în urmă, la intersecția străzilor Dunării cu HCC din municipiul Alexandria.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Alexandria, cu o autospecială de stingere, o descarcerare și o ambualnță SMURD, transmite ISU Teleorman.

Din primele informații, se pare că nu sunt persoane încarcerate.

În prezent este așteptat la fața locului și un echipaj specializat care să decontamineze ambulanța.

BREAKING – Gravida aflata în izolare la domiciliu va naște la Spitalul Județean

0
BREAKING - Gravida aflata în izolare la domiciliu va naște la Spitalul Județean

Personalul medical al Spitalului Județean de Urgență trebuie să se ocupe, astăzi, de o gravidă căreia i-a venit sorocul.

Până aici nimic neobișnuit, numai că femeia se regăsește printre persoanele pentru care a fost impusă măsura izolării la domiciliu, după ce s-a întors din „zona galbenă”, astfel că măsurile care au fost luate în unitatea medicală au fost unele speciale.

În acest sens, au fost create trasee separate pentru gravidă, atât pentru o naștere naturală, cât și pentru varianta în care va fi nevoie de o cezariană, astfel încât să nu fie niciun pericol pentru celelalte paciente de pe secție sau pentru personal. Inclusiv lift a fost rezervat cazului, astfel încât să nu existe niciun fel de expunere pentru ceilalți pacienți ai spitalului.

Femeia nu prezintă niciun fel de simptom specific unei eventuale infecții cu coronavirus, însă măsurile luate de autorități sunt de natură să înlăture orice fel de risc pentru personal sau pacienții unității medicale.

Cu toate că procedura nu o impune, din moment ce viitoarea mămică era în izolare la domiciliu și asimptomatică, autoritățile au decis să-i recolteze și probe pentru o eventuală infecție COVID-19, pentru a elimina orice risc, mai ales că femeia va da naștere unui copil.

ULTIMA ORĂ: Se înmulțesc cazurile de COVID-19 în județul Teleorman

0
ULTIMA ORĂ: Se înmulțesc cazurile de COVID-19 în județul Teleorman
ULTIMA ORĂ: Se înmulțesc cazurile de COVID-19 în județul Teleorman

4 persoane, doi adulți și doi copii, din orașul Zimnicea au fost confirmate pozitiv COVID-19. Informația nu este confirmată de nici un oficial din județul Teleorman și asta pentru că reprezentanții Prefecturii Teleorman se fac că nu știu, nu au auzit și nu cunosc.

Se înmulțesc cazurile de COVID-19 din județul Teleorman. Cel puțin asta aflăm din surse neoficiale.

În ultimele 24 de ore se pare că 6 teleormăneni au fost confirmați cu COVID-19. Din păcate nici Prefectura Teleorman, dar nici DSP Teleorman nu vor să ofere informații despre aceste cazuri. scrie trnews.ro

Vineri seara jurnaliștii au primit informații că două persoane, un bărbat și o femeie care făceau dializă la un centru din București au fost confirmate cu coronavirus. Autoritățile din Teleorman nu vor să ofere informații despre aceste cazuri.

În cursul acestei zile o altă informație venită pe surse precizează faptul că alte 4 persoane din județul Teleorman au fost confirmate pozitiv.

Este vorba chiar despre familia de rromi adusă joi seara la Secția de Boli Infecțioase din Alexandria. Femeia confirmată acum cu COVID-19 a avut o atitudine extrem de urâtă la vederea jurnaliștilor. Aceasta a început să înjure și să amenințe că dacă mai filmăm împrăștie virusul.

Deși toată presa din Teleorman solicită informații și despre acest caz, reprezentanții Grupului de Comunicare din Teleorman… tac.

Echipamente de protecție medicală furate de la Serviciului de Ambulanță Zimnicea

0
Echipamente de protecție medicală furate de la Serviciului de Ambulanță Zimnicea

Un angajat al Serviciului de Ambulanță – substația Zimnicea s-a gândit că n-ar strica să facă niște bani, frumoși în vreme de pandemie.

UPDATE: Informația este confirmată de Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman, care transmite că este în lucru un dosar penal întocmit pentru delapidare, fals intelectual și uz de fals.

„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, referitoare la faptul că, pe parcursul anului 2020, angajați ai Serviciului de Ambulanță Teleorman – Substația Zimnicea și-ar fi însușit materiale dezinfectante și de protecție din gestiunea instituției la care sunt angajați, facem precizarea că la acest moment, la nivelul Serviciului de Investigarea a Criminalității Economice Teleorman se află în lucru un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare, fals intelectual și uz de fals, cercetările fiind continuate în vederea documentării întregii activități infracționale”, transmit reprezentanții IPJ Teleorman.

 

Așa că omului i-a venit ideea să fure măști, mănuși, dar și dezinfectanți de la locul de muncă, cel mai probabil cu intenția de a le vinde, ulterior, la un preț deloc de neglijat. Și asta în timp ce salvatorii din prima linie se plâng din ce în ce mai des, pe la colțuri sau chiar autorităților, că nu au echipamentele necesare pentru a-și face treaba.

Informațiile ne-au fost furnizate chiar de surse din interiorul instituției și înțelegem și că substația Zimnicea a Serviciului de Ambulanță a fost deja “vizitată” de oamenii legii, care au și găsit un fișet burdușit cu echipamente de protecție și dezinfectanți, pe care angajatul avea intenția să le scoată din instituție și să le valorifice.

Pentru a afla amănunte despre „afacerea” pusă la cale de angajatul de la substația Zimnicea, am contactat-o telefonic pe Diana Vasile, managerul Serviciului de Ambulanță Teleorman. Aceasta ne-a spus că nu are cunoștință despre o astfel de problemă ivită la Zimnicea, dar că, dacă există o astfel de situație, cei responsabili vor da explicații și vor fi luate măsurile ce se impun.

Mai mult, spune Diana Vasile, Serviciul de Ambulanță are tot ce-i trebuie pentru a face față situației dificile prin care trece județul în această perioadă.

Lăsând la o parte managerul care nu știe lucruri de care se plâng reprezentanților mass-media angajați din ograda sa, așteptăm o reacție a autorităților competente pe acest subiect, pentru a înțelege dacă au fost luate măsuri în ceea ce-l privește pe angajatul Serviciului de Ambulanță sau dacă, până și în vreme de pandemie, fiecare poate face ce-l taie capul, chiar cu prețul sănătății celorlalți.