luni, mai 19, 2025
Acasă Blog Pagina 94

Percheziții, în Teleorman, într-un dosar de înșelăciune – Mai multe persoane au fost păcălite să participe la o tombolă falsă

0

Percheziții, în Teleorman, într-un dosar de înșelăciune – Mai multe persoane au fost păcălite să participe la o tombolă falsă

11 persoane au fost reținute, luni, în urma mai multor percheziții care au avut loc în București, Teleorman, Ilfov și Dâmbovița, într-un dosar în care se fac cercetări pentru înşelăciune.

Concret, susțin anchetatorii, în cadrul unui eveniment organizat la Câmpia Turzii, de o societate comercială pe subiectul nutriției, o femeie ar fi fost desemnată câștigătoarea unei tombole, sub condiția achiziționării unor produse în valoare de 820 de euro, prezentate în cadrul evenimentului. Ulterior, femeia nu a mai putut revendica premiul, care consta într-un aparent sejur turistic.

În urma cercetărilor, oamenii legii au identificat nu mai puțin de 33 de persoane vătămate.

“La data de 18 septembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii, în cooperare cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Cluj, Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii, Biroului de Investigații Criminale Turda, au pus în aplicare 16 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a 11 persoane bănuite de infracțiuni de înșelăciune și complicitate la înșelăciune. Din cercetări a reieșit că, la data de 5 februarie 2021, în cadrul unui eveniment organizat de o societate comercială pe subiectul nutriției în municipiul Câmpia Turzii, o femeie ar fi fost desemnată câștigătoarea unei tombole, sub condiția achiziționării unor produse în valoare de 820 de euro, prezentate în cadrul evenimentului, însă, ulterior, nu a mai putut revendica premiul, acesta constând într-un aparent sejur turistic”, a transmis, luni, Poliția Română.

În urma perchezițiilor desfășurate la locuințele persoanelor bănuite, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 148.482 de lei, 24.570 de euro, 1.500 de lire și 400 de dolari, precum și 18 telefoane mobile, înscrisuri de interes în cauză, dar și alte probe și mijloace de probă utile în cadrul procesului penal. Prejudiciul cauzat, evaluat la peste 200.000 de lei, a fost recuperat de polițiști, mai arată sursa citată.

De asemenea, a fost aplicată măsura sechestrului asigurător asupra a trei autovehicule și unui imobil.

În urma probatoriului administrat, față de 7 bărbați și 3 femei, cu vârste cuprinse între 24 și 50 de ani, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați magistraților, în vederea dispunerii altor măsuri preventive.

Încă două victime pe Drumul Morții, E70, între Alexandria și București. Două mașini s-au făcut praf la ieșirea din Teleorman

0

Încă două victime pe Drumul Morții, E70, între Alexandria și București. Două mașini s-au făcut praf la ieșirea din Teleorman.

S-a întâmplat undeva după 3 dimineață, când un Duster a ieșit de pe câmp direct în drumul european, fără să se asigure.

Un AUDI care circulă pe drumul de viteză l-a izbit din plin, și ambele mașini au ajuns pe câmp, devenind doar niște mormane de fiare în urmă impactului.

Cum niciunul dintre cei care au apelat la 112 nu știau dacă se află în Teleorman sau Giurgiu, au fost dislocate forțe de pompieri și salvări atât din Teleorman, cât și de la Mihăilești, din Giurgiu.

Două persoane au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență din Alexandria, scăpând că prin minune cu viață din impactul violent. Reporterii IMPCTnews24 din Teleorman au fost singurii din presă care au ajuns la fața locului

Scene șocante la Liceul Agricol din Alexandria. Elev de 17 ani, înjunghiat cu un briceag în piept

0

Un tânăr de 18 ani, elev la Liceul Nicolae Bălcescu din Alexandria, a fost reținut de oamenii legii după ce a înțepat un coleg de liceu cu un briceag. În urma altercației petrecute, joi, chiar în incinta instituției de învățământ, victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit IPJ Teleorman, “Poliția Municipiului Alexandria a fost sesizată prin Sistemul Național Unic pentru Apeluluri de Urgență 112, cu privire la faptul că un tânăr ar fi fost înțepat de către un alt tânăr într-o unitate școlară de pe raza municipiului Alexandria”.

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară s-au deplasat la fața locului, unde, în urma cercetărilor, au stabilit că un tânăr de 18 ani, pe fondul unui conflict mai vechi, a înțepat cu un obiect tăietor-înțepător un alt tânăr de 17 ani, de la aceeași unitate de învățământ.

În urma altercației, tânărul de 17 ani a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri, în timp ce față de agresor s-a dispus luarea măsurii reținerii pentru 24 de ore.

Tânărul de 18 ani a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, transmite IPJ Teleorman.

MAFIA de la Alexandria face un pas înapoi: Piscina ilegală construită în Pădurea Vedea trebuie DĂRÂMATĂ!

0

Piscina ilegală construită fără nicio formă legală în Pădurea Vedea din Alexandria, pe fond forestier, trebuie dărâmată. Asta a constatat și Poliția Locală Alexandria, după îndelungi tergiversări.

„Hai că se face lumină în sat! S-a trezit conducerea primăriei că “cineva a furat pădurea orașului”! (cam târziu).

După ani buni în care au închis cu complicitate ochii la ciopârțirea pădurii și la construcțiile ilegale care apăreau chiar în fondul forestier, pe proprietatea orașului, acum s-au trezit! După zecile de demersuri pe care le-am făcut pentru eliberarea pădurii, am primit și răspunsul lor vinovat.

Las mai jos răspunsul pe care l-am primit de la Direcția Poliția Locală Alexandria:

“Au efectuat verificări la adresa mentionată, luând măsurile legale in consecintă. Pentru lucrările de constructii executate fară autorizatie de construire a fost aplicată sanctiune contraventională, dispunându-se măsuri de intrare in legalitate sau desfiintarea lucrărilor neautorizate si aducerea terenului la starea initială.

Dacă după expirarea termenului in care contravenientul este obligat să îndeplinească măsurile dispuse, acesta nu s-a conformat, se vor lua masuri legale in consecintă, respectiv va fi demarată procedura de desfiintare a constructiilor edificate fară forme legale pe domeniul public sau privat de interes local al Municipiului Alexandria, conform prevederilor art. 33 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

”Jos labele de pe pădurea orașului! Rușine actualei conduceri a primăriei!

O să analizez cartea funciară și voi veni cu alte elemente în acest caz plin de complicități. Vai de cei ce semnează!

Sunt curios cum funcționează o locație de genul ăsta, dar fără autorizații.

Ce au păzit instituțiile statului ? Ce curaj au avut cei de la ISU sau de la DSP”, a transmis consilierul local Gabriel Bulumac.

Doctor de familie, arestat preventiv după ce ar fi molestat o fetiță de 11 ani

0

Un doctor de familie din Ștorobăneasa, care are cabinet medical la Beiu, a fost arestat preventiv și își va petrece următoarea lună de zile în spatele gratiilor, după ce ar fi molestat o fetiță de 11 ani.

Potrivit primelor informații, se pare că fetița, împreună cu alți doi băieți de vârste apropiate, se întorceau de la școală, moment în care au fost abordați de bărbat. Acesta le-ar fi propus să mai stea de vorba cu el, dar copiii au refuzat motivând că nu mai au baterie la telefoane.

Doctorul le-ar fi propus să încarce device-urile la el acasă, însă copiii au refuzat, așa că bărbatul a trecut la planul B, și anume le-a dat băieților 50 de lei pentru a merge la mazagin să-și cumpere câte ceva.

Fetița a rămas cu bărbatul, iar bățeii au plecat spre magazin, unde au povestit de unde au banii și cum le-au fost dați. Vânzătorul de la magazin, după ce a auzit povestea, i-a luat pe cei doi băieți și au mers imediat la casa bărbatului, unde l-au surprins pe doctor că o molesta pe fetiță.

Vânzătorul de la magazin a sunat la poliție, iar în urma cercetărilor doctorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Potrivit martorilor, se pare că doctorul de familie locuia doar cu mama acestuia, care ar fi imobilizată la pat.

Polițistul care a furat o mașină din fața unui restaurant din Alexandria, dat afară din Poliție

0

Polițistul care, la finalul lunii ianuarie, a fost depistat în trafic, la volanul unei mașini furate din fața unei societăți comerciale din Alexandria, după ce un angajat a sesizat poliția, a fost dat afară din Poliție. Decizia vine la mai bine de șapte luni de la incident.

Tânărul agent de 27 de ani a fost depistat în trafic, atunci, la volanul unei mașini furate, iar în urma testării alcoolscop a reieșit că acesta avea o alcolemie de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat și era pozitiv la substanțe psihoactive.

Oamenii legii au întocmit, la vremea respectivă, un dosar penal pentru conducerea sub influența unor substanțe interzise și furt calificat, iar față de tânăr a fost dispusă declanșarea cercetării prealabile.

CITESTE SI : Polițist din Alexandria, prins beat și drogat la volanul unei mașini furate

Acum, la mai bine de jumătate de an de la incident, a venit și decizia – tânărul polițist a rămas fără loc de muncă.

Imagini în exclusivitate cu momentul în care polițistul băut și drogat este prins de colegii săi

Apel umanitar. Un tânăr de 17 ani luptă de cinci ani cu cancerul! Părinţii au vândut deja tot ce aveau pentru a-i reda şansa la viaţă

0

Mihail, un tânăr de numai 17 ani din Alexandria, Teleorman, e pregătit să lupte din nou cu cancerul. A câştigat deja două bătălii-prima la 12 ani, a doua la 14 ani. După 5 ani petrecuţi prin spitale, Mihail are însă din nou nevoie de ajutor. După ce părinţii au cheltuit aproape tot ce aveau pe tratamentele şi intervenţiile anterioare, ba chiar şi-au vândut şi casa pentru a face rost de bani, astăzi se văd nevoiţi să ceară ajutorul semenilor.

,,Povestea lui Mihail este extrem de tristă. La 12 ani ne-a spus că îl doare piciorul foarte tare. Iniţial am crezut că s-a lovit. Dar n-a fost aşa. Am făcut un CT la Spitalul Grigore Alexandrescu şi a fost suspectat de tumoare. Am cerut o a doua opinie la Bagdasar Arseni. Ni s-a spus că are osul fisurat şi l-au pus în gips. După două saptamâni, când i-au dat gipsul jos au descoperit că îi apăruse o malformaţie suspectă. Pentru că nimeni nu ne spunea exact ce se întâmplă am decis să plecăm în Turcia, unde a fost diagnosticat cu Osteosarcom – cancer osos,” ne-a povestit tatăl lui Mihail.

A fost nevoie de mai multe şedinţe de chimioterapie ca tumora să scadă în dimensiune şi să poate fi operată. 

,,Au fost costul enorm de mari, de peste 250.000 de euro, pentru că a trebuit să îi pună şi proteză, ca să poată merge. Am vândut casa, ne-am împrumutat pe la rude şi la prieteni şi nici până în ziua de azi nu am reuşit să plătim datoriile.” 

Intervenţia a decurs bine, iar Mihail se bucura din nou de copilărie cum o făcuse până atunci, doar că un an mai târziu boala a recidivat. Chiar înainte de pandemie, Mihail a început să acuze dureri la mâna stângă, iar diagnosticul a fost acelaşi: Osteosarcom.

,,Atunci am apelat la Asociaţia Salvează o Inimă. Eram depăşiţi total de situaţie! Nu mai aveam posibilitatea financiară să ne ajutăm copilul să trăiască! Vlad Plăcintă este un om cu o inimă de aur! Ne-a ajutat nu doar cu strângerea de fonduri pentru operaţie, ci şi cu sprijin moral şi încurajări, iar Mihail a trecut cu bine peste intervenţia chirurgicală!”

Familia Petrache a fost însă mult prea încercată. La nici doi ani după ce Mihail a fost declarat sănătos, boala a lovit din nou. 

,,Mihail nu se simte deloc bine de o săptămână, are dureri abdominale şi stări de greaţă, abdomen întărit, nu mai poate mânca sau bea, nu mai urinează normal,” ne-a mărturisit cu lacrimi în ochi mama adolescentului.

,,Vă mărturisesc sincer că în această activitate cel mai greu este să îl asculţi cu răbdare pe cel de lângă tine, să îl înţelegi, să îi ştergi lacrimile şi să îi dai speranţă şi încredere că mâine va fi mai bine. Părinţii îţi pun nădejdea în noi, că vor avea cei 40.000 de euro necesari pentru a putea continua tratamentul pentru copilul lor. Dar din păcate unele situaţii ne depăşesc atât din punct de vedere financiar, cat şi al stării de sănătate al copilului. Orice donaţie făcută în conturile Asociaţiei „Salvează o inimă” îl poate ajuta pe acest tânăr să aibă un nou început, o viaţă lipsită de durere şi de teama constantă că orice an poate fi ultimul. Suma e irelevantă când solidaritatea e maximă. Doar împreună îl putem salva pe Mihail!” Vlad Plăcintă, preşedinte Salvează o inimă!

Donaţii se pot face:

Denumire entitate: Asociaţia “SALVEAZA O INIMA”-Cod de înregistrare fiscală:  31015982

Cont (IBAN) bancar:

Cont RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX
Cont Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001
CONT USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001
COD SWIFT: BTRLRO22

COD BIC: BTRL

Banca Transilvania Botosani

Vă rugăm să specificaţi numele de familie  (Petrache) al copilului pentru care faceţi donaţia!

Și-a pus capăt zilelor la doar 16 ani

0

O adolescentă de 16 ani, din Băduleasa, comuna Putineiu, a fost găsită spânzurată de un copac din curtea casei în care locuia.

Potrivit martorilor, descoperirea șocantă a fost făcută, la finalul săptămânii trecute, de un vecin care a trecut prin zonă.

Din primele date, tânăra locuia cu bunica, părinții săi fiind despărțiți de mai mulți ani. Se pare că tatăl acesteia obișnuia să consume alcool, iar certurile cu bunica fetei erau la ordinea zilei, acesta fiind și motivul care ar fi stat la baza deciziei adolescentei de a-și pune capăt zilelor.

Cauzele exacte care au stat la baza deciziei adolescentei vor fi stabilite de organele abilitate, în urma cercetărilor, în acest caz fiind deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.

252 de locuri de muncă sunt vacante, în județul Teleorman

0

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman oferă persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă din judeţul Teleorman, 252 locuri de muncă vacante în judeţ, după cum urmează:

– pentru persoanele cu studii superioare (de lungă şi scurtă durată) – 11 locuri de muncă;

– pentru persoanele cu studii medii şi profesionale – 169 locuri de muncă;

– pentru persoanele fara studii/calificare – 62 locuri de muncă.

Pentru persoanele cu studii superioare sunt disponibile locuri de munca în următoarele profesii: asistent manager, contabil, inginer mecanic, laborant chimist, economist. Meseriile în care sunt oferite cele mai multe locuri de muncă pentru persoanele cu studii medii şi profesionale sunt:agent securitate, casier, conducator auto transport rutier de persoane, macaragiu, mecanic utilaje, rectificator universal, zidar rosar tencuitor, vanzator, gestionar depozit, etc.

Locurile de munca vacante sunt actualizate in timp real si se pot consulta  pe www.anofm.ro alegand din lista sediilor, AJOFM Teleorman, apoi optiunea „Persoane fizice”, suboptiunea „Locuri de munca vacante” –>https://bit.ly/3KMnxR4

Președintele PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu a fost reales secretar al Senatului

0

Senatorul PNL Teleorman și, totodată, președintele liberalilor din județ, Eugen Pîrvulescu a fost reales, joi, la începutul sesiunii parlamentare, în funcția de secretar în cadrul Biroului Permanent al Senatului. Liderul PNL Teleorman a mai ocupat această funcție în conducerea camerei superioare a Parlamentului și în sesiunea trecută.

Într-un mesaj postat de pagina de pe o celebră rețea de socializare, senatorul Eugen Pîrvulescu le mulțumește pentru susținere premierului Nicolae Ciucă și secretarului general al PNL Lucian Bode.

Astăzi, la începutul noii sesiuni parlamentare, colegii au decis să îmi acorde un nou vot de încredere pentru funcția de Secretar în Biroul Permanent al Senatului.
Le mulțumesc și pe această cale premierului Nicolae Ionel Ciucă, secretarului general al Partidului Național Liberal, Lucian Bode și tuturor colegilor senatori care m-au susținut.
Îi asigur pe toți cei care au avut încredere în mine că îmi voi îndeplini obligațiile cu aceeași seriozitate ca până acum”, a spus Eugen Pîrvulescu.