Acasă Blog Pagina 248

Acțiunea Poliției s-a lăsat cu amenzi de peste 170.000 de lei, date în doar câteva ore

0
Acțiunea Poliției s-a lăsat cu amenzi de peste 170.000 de lei, date în doar câteva ore

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției Române au acționat, duminică, în vederea respectării interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină, precum și a celor referitoare la circulația persoanelor.

Astfel, în cadrul unei acțiuni de amploare desfășurate pe raza municipiilor Alexandria și Roșiori de Vede, dar și a comunelor Buzescu, Brânceni și Smârdioasa, peste o sută de polițiști au acționat pentru verificarea modului de respectare a restricțiilor legale instituite în perioada stării de urgenţă.

Pe timpul acțiunii, au fost controlate în trafic aproximativ 200 de autovehicule și legitimate peste 370 de persoane.

De asemenea, polițiștii de investigare a criminalității economice au acționat pentru prevenirea si combaterea faptelor de evaziune fiscală și protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări servicii ilicite, fiind constatată o infracțiune și confiscați 616 lei.

Reprezentanții IPJ Teleorman transmit că, drept urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 104 sancțiuni contravenționale, valoarea acestora depășind 170.000 lei.

Pe raza județului Teleorman, echipaje mixte de polițiști, jandarmi și polițiști locali  acționează permanent pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, prevenirea și limitarea răspândirii virusului COVID 19, dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

Hotelul lui Dragnea de la Turnu Măgurele devine centru de carantină

0
Hotelul lui Dragnea de la Turnu Măgurele devine centru de carantină

Autoritățile județene au preluat un nou spațiu pentru a-l transforma în centru de carantină. Potrivit unor surse, este vorba despre hotelul Turris din Turnu Măgurele, unde vor putea fi cazate până la 130 de persoane care se vor întoarce, în perioada următoare, din “zona roșie” de risc.

Hotelul Turris este cel de-al doilea centru de carantină organziat în muncipiul Turnu Măgurele, iar preluarea sa pentru a fi transformat în centru de carantină a fost decisă în ședința Consiliului Local pentru Situații de Urgență al municipiului Turnu Măgurele.

Prefectura Teleorman transmitea, cu câteva ore în urmă, că la nivelul județului sunt funcționale șapte centre de carantină, în care sunt cazate 335 de persoane.

Cele șapte centre de carantină au disponibile 470 de locuri, iar autoritățile pregătesc încă trei noi spații în care vor merge cei care se întorc din zone roșii sau care încalcă măsura izolării la domiciliu, unul dintre ele hotelul Turris.

Carantină forțată după ce au încălcat izolarea la domiciliu

0

160 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 374.000 de lei au dat oamenii legii, duminică, teleormănenilor care au încălcat măsurile de restricție impuse de autorități.

Mai mult, două persoane care au încălcat măsura izolării la domiciliu au fost conduse de forțele de ordine într-un centru de carantină, unde își vor petrece următoarele 14 zile.

În cele șapte centre de carantină funcționale, în prezent, la nivelul județului Teleorman, erau cazate, duminică, 335 de persoane. Cele șapte centre de carantină au disponibile 470 de locuri, iar autoritățile pregătesc încă trei noi spații în care vor merge cei care se întorc din zone roșii sau care încalcă măsura izolării la domiciliu.

Poliția descinde în localitățile-problemă din județ

0

Acțiune de amploare a Poliției Române în localitățile din Teleorman în care sunt încălcate frecvent restricțiile de circulație impuse de ordonanțele militare.

Potrivit unor surse, participă la acțiune efective marite de la Serviciul de Investigații și Acțiuni Speciale, Inspectoratul General de Politie, Direcția de Poliție Rutieră București.

De asemenea, sunt angrenați și polițiști din cadrul IPJ Teleorman.

Se pare că acțiunea este derulată la nivelul județului Teleorman, în toate localitățile în care oamenii ignoră frecvent restricțiile de circulație, fiind vizate orașele, dar și alte localități-problemă în această perioadă, cum ar fi Buzescu și Smârdioasa.

Se pregătește debarcarea directorului DSP Teleorman

0
Se pregătește debarcarea directorului DSP Teleorman

Ionela Popescu, directorul Direcției de Sănătate Publică, va fi demisă din funcție, susțin surse din rândul oficialilor.

Motivele pentru care aceasta va fi revocată sunt mai mult decât evidente, din moment ce Ionela Popescu practic nu a existat în timpul scurs de la debutul pandemiei de coronavirus, cu toate că instituția pe care a condus-o a fost una esențială în gestionarea situației dificile prin care trece județul.

În locul acesteia va fi numit Stelian Cristea, inspector superior în cadrul Direcției de Sănătate Publică Teleorman și unul dintre specialiștii instituției.

Sarcina noului director al DSP este una mai mult decât dificilă, în contextul în care la nivelul județului a început să crească numărul infecțiilor cu coronavirus, iar aștepările pe care le au autoritățile de la el sunt unele destul de mari.

Potrivit unor surse, schimbarea de la conducerea instituției va fi făcută luni, 6 aprilie. Aceleași surse suțin și că medicul epidemiolog Luminița Dumitrașcu va prelua funcția de director executiv adjunct al instituției.

Mărturie dintr-un centru de carantină din Teleorman: femeile stau la grămadă cu bărbații și mâncarea este mai rea decât la pușcărie

0

Bătaie de joc și nepăsare sunt cuvintele la care reduce o alexăndrancă atitudinea pe care o au autoritățile față de persoanele care intră în carantină.

Aceasta spune că s-a întors cu o seară în urmă în Alexandria, din Marea Britanie și că a fost dusă, cu alte persoane care au venit în țară cu același avion, într-o pensiune de la marginea unei păduri, unde stau la grămadă femei și bărbați, nu primesc mâncare și nici produse de igienă elementare.

 

„Astazi am plecat din Marea Britanie catre Romania alaturi de sute de romani. In avion ni s-a dat o cerere de completat pentru izolarea la domiciliu. Cand am ajuns la granita, cu niste priviri foarte autoritare ni s-a comunicat ca declaratiile completate cu o ora in urma nu mai sunt valabile si ca vom intra toti in carantina institutionala.

Am fost inchisi in aeroportul otopeni de la ora 2 pana dupa ora 6,timp in care nu am primit nicio informatie, doar reguli. Nu avem voie sa iesim pana nu se anunta ce se va intampla cu noi.

Jandarmeria si politia nu aveau nici o informatie. La un moment dat, dupa ce o pasagera a sunat la 112 sa exprime situatia in care suntem, am primit 2 mere si niste biscuiti. In continuare, nimeni nu ne-a informat nimic.

Dupa ora 7, ne strigau dupa numele judetului din care venim si autobuze ale pompierilor au plecat pe distante lungi pentru a duce oameni in carantina.

Autobuzul meu pleca din Bucutesti catre Teleorman, Dolj, Gorj, Timisoara, Hunedoara. Am fost insotiti de masini de politie si jandarmerie care opreau in fiecare judet traversat sa schimbe escorta care nu era nici ea pregatita de schimb.

Scriu acest mesaj in timp ce alti pasageri inca sunt in acel autobuz in drum spre timisoara. Nu aveam voie sa iesim, nici toaleta, nici mancare sau apa.

Acum, ne-au cazat intr-o „pensiune” intr-o comuna, in padure. Stau intr-un apartament impreuna cu doi barbati. Baia este la ei in camera, iar usa nu se inchide. Nu avem pahare, hartie igienica, prosoape, tacamuri, absolut nimic.

Ni s-a adus ceva de mancare totusi… Niste paine si pateu, pe care nu am putut sa-l deschidem deoarece nu avem cutite, tacamuri, nimic. Politia vorbeste cu noi de pe geam si ne spune ca daca avem nevoie de ceva sa sunam primaria si sa platim. Noi doar ce am trecut granitele… Toti banii nostri sunt pe card,sau lire. In acelasi timp, familia nu poate sa ne aduca un pachet, deoarece Alexandria este inchisa.

Noi, suntem niste oameni sanatosi care am venit dintr-o tara, iar intre timp tara a intrat in zona rosie.
Suntem constienti de faptul ca nu putem pleca si nu o vom face.

Ce nu intelegem este faptul ca ne simtim tinuti intr-o inchisoare, fara niciun drept. Nu am facut nicio fapta rea, nu am incalcat legea, am urmarit protocolul, si suntem tinuti aici pentru 14 zile fara nimic. Ce drept am eu ca femeie? Sa stau in casa cu doi barbati pe care nu ii cunosc, sa fac baie in camera lor in conditiile in care usa nici nu se inchide.

Voi ne-ati inchis aici! Pe buna dreptate sau nu, acum aveti grija de noi! Suntem plecati de la ora 3 dimineata, iar acum este miezul noptii si toate evenimentele de azi au fost surprize.
Nu ne anuntati, nu aveti grija de noi.

Teleormaneanul nostru, domnul Dragnea, are conditii mai bune in puscarie, iar noi, noi nu am facut niciun rau… Doar am vrut sa venim acasa, in Romania, tara in care politia canta imnul pe strazi, iar primaria iti ia banii ca sa traiesti in conditiile lor si dupa cum au ei chef.

Vrem sa fim testati, si daca suntem negativ sa putem sa ne izolam singuri, in casele noastre, unde avem tot ce trebuie sa supravietuim.

Daca asta nu este o optiune, atunci asigurati tot ce avem nevoie ca nu am cerut sa dormim in puf… Am cerut niste prosoape, sapun si mancare decenta. Daca nici de asta nu sunteti in stare, lasati familia sa ne lase strictul necesar pe prag. 

Bataie de joc si nepasare! ” a scris, pe Facebook,Beatrice Maria.

 

Depistat în Teleorman, după ce a furat 2000 de maști si dezinfectat de la un spital din București

0
Depistat în Teleorman, după ce a furat 2000 de maști si dezinfectat de la un spital din București

Un bărbat, angajat ca asistent la un spital din București, a fost depistat de oamenii legii în Teleorman și reţinut pentru 24 de ore pentru furt, după ce ar fi sustras din unitătea sanitară la care lucra nu mai puțin de 2.000 de măşti şi recipiente de dezinfectant, pe care le-a valorificat ulterior.

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București transmite că au fost făcute două percheziții, la domiciliul bărbatului și la locul său de muncă, și au fost identificate și restituite de suspect 550 măști de protecție.

”La data de 03 04 2020 polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 1 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus in aplicare un mandat de aducere, emis pe numele unui bărbat suspect într-un dosar privind săvârşirea infracțiunii de furt.

Cel în cauză a fost depistat în județul Teleorman si condus la audieri. Totodată au fost puse in executare și două mandate de percheziție domiciliară , unul la locuința bărbatului și la locul său de muncă, în spațiul său destinat ca vestiar.

Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că in data de 29 03 2020, in afara orelor de program s-ar fi prezentat la locul de muncă, unde ar fi pătruns in depozitul și ulterior in magazia unității sanitare unde are locul de muncă, și de unde ar fi sustras 2000 de măști și recipiente de dezinfectant , pe care ulterior le-a vândut unor persoane fizice. Au fost identificate și restituite de către suspect un număr de 550 măști de protecție.

Față de cel în cauză a fost luată masura reținerii pe o perioada de 24 ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală. Cercetările sunt continuate de Secția 1 Poliție sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, transmite Direcția Generală de Poliție a Municipiului București

Aparatul PCR Real Time, trimis de Guvern in Teleorman, a ajuns la Alexandria

0
Aparatul PCR Real Time, trimis de Guvern in Teleorman, a ajuns la Alexandria

Vineri după amiază a ajuns în Teleorman primul aparat PCR Real Time, iar în câteva zile probele suspecților de infecție cu SARS-CoV-2 vor fi lucrate în județ, astfel încât timpul de primire a rezultatelor va fi incomparabil mai mic decât în prezent, când probele sunt trimise la spitale din București.

Aparatul pentru depistarea coronaviruslui este dat județului de ANSVSA, cu titlu de împumut, pe toată perioada pandemiei de coronavirus, și a fost instalat într-un spațiu pus la dispoziție de Samuel Calotă, președintele ALDE Teleorman, în care a funcționat în trecut o clinică oncologică.

Într-un timp record, mai mulți muncitori au pregătit spațiul astfel încât să fie gata până vineri după amiază, când aparatul a ajuns în județ, de la București.

„În urmă cu puține zile i-am lansat o provocare lui Cristi Barbu, prin care i-am spus că dacă aduce aparatul, eu pun la dispoziție spațiul, absolut gratuit. El nu s-a lăsat mai prejos, astfel că ieri a și venit să verifice dacă spațiul corespunde, dacă este ceea ce trebuie. A venit cu echipa din Centrul Județean de Comandă și Control, au vazut ca spațiul este potrivit, l-am dezafectat, am făcut două căi de acces diferite, spații aerisite, pe jos este tarket, vom da pereții cu voptea specială pentru un laborator de analize… Noi ne-am făcut partea, vom monta și niște aere condiționate în plus față de ce ni s-a cerut. Am pregătit tot pentru ca cel târziu duminică aparatul să fie asezat pe poziție (…) Să sperăm că nu vom avea nevoie de prea multe analize de genul acesta și că vom putea ajuta și noi alte județe. Să ne ajute Dumnezeu să avem parte de cât mai puține cazuri de coronavirus”, a declarat Samuel Calotă.

Cristi Barbul, secretarul general adjunct al Guvernului, cel care a făcut de altfel demersurile pentru ca aparatul de depistare a virusului SARS-CoV-2 să ajungă în județ, s-a limitat la a spune că a considerat necesar demersul pentru a veni în ajutorul cetățenior, mai ales într-o situație grea, așa cum este cea pe care o traversează și județul Teleorman în prezent.

“Cred și am crezut cu tărie că județul Teleorman are nevoie de un astfel de aparat pentru depistarea coronavirusului. Prin urmare, am făcut demersurile necesare pentru ca aparatul să ajungă cât mai repede în județ. Nu mi-am dorit decât să ajut vin în ajutorul cetățenilor, pentru ca lucurile să se deruleze cât mai rapid în această situație grea, iar rezultatele probelor să ajungă cât mai repede la cei care stau cu sufletul la gură”, a declarat Cristi Barbu.

Medicul epidemiolog Luminița Dumitrașcu a precizat că, undeva în aproximativ 10 zile, probele vor fi lucrate în județ. Între timp, până la 50 de teste pe zi vor putea fi prelucrate la Spitalul Universitar din București, acolo unde se vor instrui și medicii care vor lucra cu aparatul la Alexandria după ce va fi pus în funcțiune.

„Acest aparat ne va ajuta să supraveghem mai bine populația și va fi extraodrinar să putem lucra în județ și să nu mai ducem testele la București, pentru că au fost cazuri când rezultatele au venit și la 3 zile. (…) Într un termen optimist, cred că undeva la 10 zile va mai dura până va fi pus în funcțiune, pentru că este vorba de medici, de laborator și biologi cu competență, am selectat deja azi din județ, îi vom trimite să se pregăteasca la un spital mare din București, care are experiență în lucrul cu asemenea aparatură”, a declarat dr. Luminița Dumitrașcu.

BREAKING-Fiica bătrânei confirmate cu COVID-19 la finalul săptămânii trecute are coronavirus

0

Un nou caz de infecție cu noul coronavirus a fost confirmat la nivelul județului Teleorman, pacientul fiind transportat de un echipaj specializat al ISU Teleorman la un spital suport COVID pozitiv din București.

Potrivit unor surse, este vorba despre fiica bătrânei confirmate cu COVID-19 la finalul săptămânii trecute. Femeia era in izolare la domiciliu, iar astăzi a primit rezultatul testului, unul pozitiv.

DSP va demara o anchetă epidemiologică și în acest caz, pentru a identifica persoanele cu care femeia a intrat în contact și cărora le-ar mai fi putut transmite virusul.

Surse din rândul cadrelor medicale susțineau, după confirmarea bătrânei cu coronavirus, la finalul săptămânii trecute, că potrivit declarațiilor acesteia, nu a avut contact direct decât cu sora sa, de la Țigănești, confirmată și ea cu coronavirus după câteva zile.

ALERTĂ! 24 de cazuri de infecție cu COVID-19 în Teleorman

0
ALERTĂ! 24 de cazuri de coronavirus în Teleorman

3.183 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus) au fost înregistrate la nivel national până vineri, 3 aprilie, transmite Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit sursei citate, la nivelul județului Teleorman au fost diagnosticate 24 de cazuri de infecție cu COVID-19.

De menționat ar fi că cele 24 persoane au toate domiciliul din cartea de indentitate pe Teleorman, însă nu toate locuiesc în județ și nici nu au fost confirmate în județ.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 283 au fost declarate vindecate și externate din unitățile spitalicești, în timp ce alte 116 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin și Mureș, au decedat.

Joi, 2 aprilie, a fost înregistrat primul deces provocat de coronavirus la nivelul județului Teleorman, în cazul unui bărbat de 42 de ani, din Roșiorii de Vede, care avea condiții medicale preexinstente – diabet zaharat, boală renală și obezitate.

Acesta se întorsese recent din Anglia și s-a prezentat la Spitalul Municipal Caritas când a început să se simtă rău. Ulterior, a fost transăportat la Spitalul Victor Babeș din București, unde a și decedat.